În cadrul întâlnirii, de joi, de la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu i-a reproșat premierului faptul că nu l-a informat despre trecerea Institutului Cultural Român din subordinea Președinției la Parlament.
Întrebat dacă Preşedintele i-a reproşat că a luat ICR de la Preşedinţie, Ponta a răspuns: "Da. Mă gândeam că - dacă am stabilit împreună că nu dăm foarte multe detalii, dar domnia sa a spus de aseară că era foarte nemulţumit că nu l-am informat".
Ponta a spus că pe viitor îi va trimite preşedintelui agenda de lucru a Guvernului.
"O să-i trimit preşedintelui agenda de lucru a Guvernului pentru că eu cred că, indiferent de ceea ce ne desparte la nivel personal, instituţiile trebuie să colaboreze şi să se respecte între ele, indiferent de persoana care ocupă absolut temporar - şi preşedintele e temporar, şi eu sunt temporar premier, însă instituţiile rămân şi cred că cât mai mult repspect instituţional este înspre binele tuturor", a spus Ponta.
Președintele ICR, Horia-Roman Patapievici, a declarat, joi, că el crede că soarta acestei instituţii este pecetluită odată cu trecerea ei sub autoritatea Senatului şi alegerea conducerii ei după un algoritm politic, dând ca exemplu funcţionarea CNSAS şi CNA, potrivit Mediafax.
Alături de Patapievici s-a aflat Tania Radu, vicepreşedinte ICR, Mircea Mihăieş, celălalt vicepreşedinte, neputând fi prezent.
Patapievici a precizat în deschiderea conferinţei că aceasta nu este despre conducerea ICR, nici despre oameni, ci despre instituţii şi reprezentarea culturii române în străinătate.
El a rezumat conţinutul ordonanţei de urgenţă a Guvernului care prevede trecerea ICR sub autoritatea Senatului, precizând că preşedintele, cei doi vicepreşedinţi, precum şi jumătate din Consiliul de conducere ai ICR ar urma să fie numiţi de Biroul permanent al Senatului, cu validarea plenului acestei camere.
"Părerea mea este că această ordonanţă nu urmăreşte depolitizarea, ci contrariul - politizarea Institutului Cultural Român", a spus Patapievici, arătând că mai sunt instituţii care funcţionează în acest fel, dând ca exemplu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în care alegerea membrilor se face după un algoritm politic, iar aceştia votează ca atare, preşedintele ICR menţionând că a fost membru în CNSAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu