Băsescu încalcă decizii CSAT, pentru că s-a supărat pe polițiștii care l-au făcut „javră ordinară“

traian basescu
traian basescu

Preşedintele Traian Băsescu a dat dispoziţie ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la măsuri de asigurare a protecţiei şefului statului, începând cu data de 24 septembrie, ora 17,00, au precizat, sâmbătă, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

Decizia a fost luată în contextul participării unor angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor la un marş desfăşurat cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, au precizat aceleaşi surse. Informaţia a fost confirmată de Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României. Gestul președintelui pare a fi un răspuns la afrontul suferit vineri, când polițiștii au strigat în fața Palatului Cotroceni ”Ieși afară, javră ordinară”. Protestatarii l-au mai acuzat pe președinte de lașitate, întrucât în 2009, când se afla în campanie electorală a ieșit în întâmpinarea polițitilor aflați la miting, iar vineri a trimis un funcționar obscur să le afle revendicările.

Măsura luată de președinte denotă, însă, inconsecvență: în ianuarie, când a fost întrebat despre starea sa de sănătate, Băsescu a refuzat să ofere amănunte, pe motiv că îl împiedică o decizie a CSAT, privind funcționarea instituției prezidențiale. Acum, el nu mai face nicio referire la regulamentul de funcționare a SPP sau la obligațiile funcției de șef al statului.

Dacă limbajul polițiștilor nu poate fi scuzat, nici măcar în cazul unui protest neautorizat, ofuscarea prezidențială este surprinzătoare la un lider politic care își cataloghează adversarii drept ”maimuțică” și ”preș”, trimițând foste colaboratoare ”pe centura politicii”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel