Băsescu își mângâie Monstrul

bogdan-chirieac
bogdan-chirieac

Zicerile marilor gânditori ai nației cum că Traian Băsescu, întors la Cotroceni, va fi o corcitură conciliantă de miel cu iepure s-au spulberat la întâlnirea de la reuniunea ambasadorilor. Dl Băsescu, scrâșnind din dinți, ne-a explicat cum că “Parlamentul și Guvernul au făcut țăndări statul de drept”, dar „instituțiile statului au salvat statul de drept”(! )

Instiutuțiile salvatoare sunt Parchetul, DNA, Servicile secrete, CSM și Curtea Constituțională.

Dăm deoparte gândirea dlui Băsescu despre statul de drept sau despre democrație. Întrebarea este de ce și-a apărat Traian Băsescu, direct, fără, echivoc Monstrul creat în ultimii opt ani? Această Nouă Securitate, formată din organe de represiune și care răspunde exclusiv la comanda președintelui, zdrobind adversari politici, oameni de afaceri potrivnici sau ziariști incomozi, este cu atât mai eficientă cu cât e mai puțin invocată. De ce a pus dl Băsescu reflectorul pe Noua Securitate?

Răspunsul ar putea fi acela că dl Băsescu a dărâmat orice punte cu poporul român. El știe că se află în funcție prin mijlocirea directă a străinătății. Dl Băsescu se va baza în continuare doar pe Monstru, iar scopul va fi unul singur:

prezervarea puterii. Dl Băsescu nu mai are nicio pretenție la imagine în fața poporului nu mai ține nici măcar la o spoială de democrație. Misiunea sa actuală este să nu-i supere pe cancelara Merkel și pe ambasadorul Gitenstein. Pe vremuri, Securitatea îi ridica în miez de noapte cu Volga neagră pe indezirabili. Astăzi, cine-l va deranja pe T.B. va fi ridicat în văzul lumii cu duba Mercedes a Parchetului, spre a servi de exemplu.

Este una dintre puținele diferențe între Securitatea lui Ceaușescu și Monstrul lui Băsescu, după 23 de ani de democrație.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel