Băsescu, martorul lui Mircea Diaconu, la judecata CCR

ANI nu putea face altfel, în cazul Mircea Diaconu. De bună credință sau înregimentați politic, funcționarii de la ANI sunt obligați să aplice textele de lege în vigoare. De neînțeles, pentru mine, este decizia Justiției. (Atenție: nu am scris bună/rea, dreaptă/nedreaptă, așa că blogger-ul Danileț nu trebuie să-și neglijeze orele de karate ca să reclame presiuni care demolează statul de drepți. Mi se pare, repet, de neînțeles). Muritorii de rând, fără studii în măreția Dreptului, riscă să se rătăcească în această junglă, prin care fojgăie chichițele avocățești.

La sesizarea ANI, instanțele au hotărât că Mircea Diaconu a fost de bună-credință. Actorul a cerut avizul Comisiei Juridice a Senatului privind cumulul de funcții, după ce legea s-a modificat în timpul mandatului, împiedicându-i pe senatori și deputați să fie în același timp și administratori ai unor instituții publice. Comisia a hotărât că nu există incompatibilitate. Nimeni nu neagă aceste fapte. Judecătorii recunosc, la rândul lor, că nu există o vinovăție a marelui actor. ”Neexistând, astfel, nicio culpă a recurentului”, scrie în motivare. Mai mult, se precizează: ”Senatul s-a aflat în eroare și l-a determinat și pe recurent să se afle în stare de incompatibilitate, în acești ani”.

Atunci, de ce se solicită demiterea lui Diaconu și nu a Senatului/senatorilor care au greșit? Cum să înțelegem o decizie în care se precizează că omul e nevinovat, dar i se stabilește o pedeapsă?

În principiu, mi se pare normală și solicitarea CSM către Curtea Constituțională: atâta vreme cât legile, și cu atât mai mult aplicarea lor, nu ating perfecțiunea, e nevoie de un arbitraj. Oricum, în cazul lui Mircea Diaconu, decizia CCR este irelevantă, fiindcă mai sunt trei-patru săptămâni și încetează mandatul parlamentarilor. Decizia de arbitraj ar urma să acționeze în viitor.

În realitate, specularea politică a cazului, înverșunarea cu care se clamează Apocalipsa și pâra la Înalta Poartă aruncă în derizoriu ideea de integritate, de la care s-a pornit. Instituțiile implicate sunt văzute ca arme ale PDL în lupta cu adversarii politici, iar încrederea românilor în acestea este redusă la cota de încredere pe care o are Traian Băsescu. Adică 11-15 procente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel