Băsescu ne trimite în străinătate, dar Boc obligă Externele să reducă numărul de consulate prin bugetul pe 2011

ambasada-romaniei
ambasada-romaniei

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat că există posibilitatea ca în 2011 să fie închise o serie de misiuni diplomatice ale României ca urmare a faptului că bugetul MAE pentru anul viitor este mai mic faţă de cel din 2010.

„Deşi subiectul a fost ţinut în stand-by doi ani, cred că 2011 va necesita decizia politică de a închide 14 oficii. Limita dată de Ministerul Finanţelor la rubrica bunuri şi servicii, anume 176 de milioane de lei, asigură strict cheltuielile de funcţionare ale celor 155 de misiuni diplomatice. E greu să ne imaginăm că vom putea să extindem activitatea prin deschiderea de misiuni diplomatice sau de birouri consulare, a afirmat Baconschi.

Potrivit ministrului, există proiecte de înfiinţare a unui birou consular în Catania, a unui punct consular în cadrul ambasadei Cehiei la Kabul şi a unui consulat general la Erbil. „Avem un proiect de birou consular în Catania, pentru că în Sicilia avem vreo 40.000 de români destul de compacţi, care sunt izolaţi de peninsulă şi au foarte multe sute de kilometri de făcut pentru a-şi rezolva chestiunile. De asemenea, fără prea mari costuri, am convenit cu cehii să oferim şi trupelor noastre din Afganistan asistenţă consulară şi un prim background politic prin deschiderea în cadrul ambasadei Cehiei la Kabul a unui birou consular. Am primit din partea mediului de afaceri românesc foarte multe semne de interes faţă de deschiderea la Erbil, în Kurdistanul irakian, a unui consulat general”, a mai precizat Baconschi.

De asemenea, Baconschi a precizat că se intenţionează mutarea consulatului de la Montreal la Vancouver. „În spaţiul nord-american, pe coastă, nu avem de la Vancouver până în Mexic nimic. Toţi românii de acolo trebuie să facă distanţe enorme sau să renunţe şi am vrea să mutăm, pentru că este o mică aglomerare, să mutăm consulatul de la Montreal la Vancouver ca să acoperim mai bine acea arie”, a spus ministrul.

În ceea ce priveşte reducerea numărului de posturi din structura MAE, Teodor Baconschi a declarat că în 2011 numărul acestora urmează să fie redus cu 464 de posturi faţă de anul în curs.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel