Termenul de 60 de zile în care Traian Băsescu, care are decizie judecătorească definitivă de colaborator al fostei Securități, trebuia să se mute din vila RAPPS a expirat. Însă fostul președinte refuză să plece.
”După ce am dobândit apartamentul plătind prima rată și semnând contractul de vânzare-cumpărare, am demarat celelalte proceduri: să am un contract la electricitate, gaze, apă, să comand o bucătărie. Eu nu mi-aș mai dorit să locuiesc vreodată aici, dar nici să plec în 60 de zile. Voi pleca când apartamentul va fi gata. E un apartament cu pereții goi. Vestea proastă a venit de la cei care îmi furnizează bucătăria și mi-au spus că va fi gata abia în august.”
”Statul poate face ce vrea, el poate să îmi zică să locuiesc în stradă. Ura și prostia, lașitatea și mizeria, nu au avut curajul să se lupte cu mine când eram în putere, sunt niște pigmei. Mă deranjează lichelele care au lins inclusiv la mine. Nu și-au permis să mă atace când aveam puterea, ci acum sunt niște neica-nimeni. Nu am nevoie de mila nimănui, am resurse să mă așez în apartament. Dacă vor să mă mut repede, am vreo 50 de cutii cu cărți să mă ajute să le duc în apartament.”
Când un stat îi face așa ceva unui fost președinte, să îi fie de bine! Nu am cerut nimic statului și nici nu intenționez să îi cer, dar nici el să nu îmi ceară mie.”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.
Instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul formulat de fostul preşedinte, fiind menţinută decizia din 20 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - instanţa de fond, prin care a fost admisă acţiunea CNSAS şi a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii.
"Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul-pârât Băsescu Traian împotriva sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022", se arată în hotărârea Înaltei Curţi. Vezi mai multe detalii AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu