Băsescu, o rugăminte pentru Antonescu. Liberalul a acceptat

Antonescu Băsescu
Antonescu Băsescu

Președintele Traian Băsescu, care participă zilele acestea la lucrările Consiliului European, a spus, vineri, că l-a delegat pe Crin Antonescu drept reprezentant al României la ceremonia de la Zagreb, desfășurată cu ocazia aderării Croației la UE. Președintele Senatului a fost de acord, a precizat șeful statului.

”L-am delegat să mă reprezinte. L-am rugat să mă reprezinte şi a fost de acord. Şi îi mulţumesc că a fost de acord”, a declarat președintele, citat de Agerpres, întrebat de participarea liderului PNL la evenimentul din Zagreb.

”La ceremonia care va marca, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, evenimentul istoric al aderării, sunt invitaţi să participe şefi de stat şi de guvern din cele 27 de ţări membre ale UE şi din Balcani”, a transmis Senatul.

Președintele Senatului a făcut o vizită oficială la Zagreb în perioada 17-18 iunie, unde și-a declarat sprijinul pentru aderarea Croației la UE și pentru întărirea relațiilor croato-române. Antonescu a spus că intrarea Zagrebului în Uniune este ”un succes istoric, ce deschide o nouă perspectivă tuturor statelor din Balcanii de Vest, într-un moment destul de dificil pentru Uniunea Europeană, în care cooperarea şi încrederea între parteneri sunt deosebit de importante”.

Croația va oficia în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie aderarea la Uniunea Europeană, devenind al 28-lea stat al structurii, după zece ani de negocieri. La ceremonie vor participa șefii de stat și de guvern din cele 27 de state membre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel