Băsescu: Până la urmă se va ajunge la o soluție privind bugetul UE

Traian-Basescu
Traian-Basescu

Președintele Traian Băsescu se află la Bruxelles unde participă la întrunirea Consiliului European. După prima zi de dezbateri a liderilor europeni, șeful statului a declarat că, după părerea sa, până la urmă se va ajunge la o soluție. Acesta nu e negat, însă, că există tensiuni  pe marginea bugetului UE pentru perioada 2014-2020 și a spus, râzând, că ”e mai bine afară”, relatează Mediafax.

Autor: Gabriela Bejan

Reprezentanții țărilor membre ale Uniunii Europene trebuie să ajungă la un punct comun până la finalul acestei săptămâni. Ei trebuie să decidă care va fi cuantumul alocărilor de buget pentru intervalul 2014-2020. Traian Băsescu a declarat că el consideră că se va ajunge la un acord până la sfârșitul întrunirii Consiliului European.

"Sunt multe obstacole, dar cheia este criza, contributorii neţi vor să îşi diminueze contribuţiile, beneficiarii neţi şi-ar dori să menţină un buget rezonabil al UE. Aceasta este problema (...) Dar până la urmă trebuie să ajungem la un acord. Cred că până la urmă vom găsi o soluţie", a precizat șeful statului.

Ceilalți lideri, membri ai coeziunii, nu sunt la fel de optimiști. Cancelara Germaniei, Angela Merkel, a declarat în noaptea de joi spre vineri că nu crede că se va ajunge la un acord privind bugetul. Merkel a mai precizat că este posibil să fie nevoie de o nouă etapă. De aceeași părere este și Francois Hollande, președintele Franței. El a declarat la finalul zilei de joi că va fi dificil să se găsească rezolvarea acestei situații și că el nu este ”încă mulțumit”.

Summitul a fost suspendat până vineri după-amiază pentru a permite liderilor europeni să examineze noua propunere făcută de preşedintele Consiliului european, Herman Van Rompuy.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel