Președintele Traian Băsescu a ajuns, duminică dimineață, în Apuseni, pe Muntele Găina, acolo unde se organizează Târgul de fete. Alături de el este și consilierul prezidențial, Bogdan Oprea. Pe pagina de Facebook a președintelui, "Alături de președintele nostru", au fost postate mai multe fotografii.
În două dintre fotografii, președintele ține în brațe un "pisicuț". Cei care au apreciat pagina președintelui și au comentat la poze, nu au trecut nepăsători pe lângă descrierea cu tentă politică a uneia dintre fotografii: "cu pisicutzu". Așa i-a spus, în urmă cu ceva timp, Traian Băsescu lui Victor Ponta- "pisicuț". Premierul i-a răspuns atunci că "pisica blândă zgârie rău". Drept dovadă că președintele se gândește la premier stă și declarația: "Când vine Ponta aici, să-i cereți locuri de muncă, că el vă dă".
Cei care au observat "înțepătura" președintelui au scris: "l-a prins pe Felix...motanul", "Cum îl cheama? Ponta?", "Felix motanu".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu