Preşedintele Traian Băsescu a acordat un interviu postului de radio Kol-Israel (Vocea Israelului), în care a vorbit despre relațiile dintre Israel și România, înainte de vizita pe care o va întreprinde săptămâna viitoare acolo.
Traian Băsescu a catalogat drept "excelente" relațiile dintre cele două state.
"Acesta este motivul principal al vizitei: consolidarea relaţiilor dintre Israel şi România, care sunt excelente, dar, cu certitudine, la excelenţă se poate adăuga şi foarte multă soliditate", a declarat şeful statului, citat de Agerpres.
El a precizat, la solicitarea postului de radio, că pe agenda discuţiilor pe care le va purta în Israel cu înalţi demnitari - printre care preşedintele Shimon Peres, premierul Bejamin Netanyahu şi ministrul de externe, Avigdor Lieberman - se vor afla şi probleme regionale. Întrebat despre manifestările antisemite din ultima vreme de pe plan internaţional - inclusiv din România - Traian Băsescu a atras atenția că este vorba "în primul rând de o chestiune de educaţie". El a amintit că "România a recunoscut Holocaustul ca fiind o realitate a începutului anilor '40 şi a luat un set de măsuri legislative extrem de importante care interzic orice atitudine antisemită".
Șova face declarații antisemite
Șeful statului a subliniat şi că în România "nu există un antisemitism de masă, dar sunt declaraţii sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici - de exemplu ministrul Şova - care creează o impresie care nu reflectă realitatea". "Românii, vă pot spune cu certitudine, nu sunt antisemiţi, dar avem de lucru pentru a-i face să înţeleagă şi să recunoască existenţa Holocaustului pe teritoriul României", a continuat președintele. "Intenţia noastră de a prelua din 2016 preşedinţia International Holocaust Remembrance Alliance este exact în acest sens - vrem să afirmăm şi în plan internaţional că România a recunoscut greşeala de la începutul anilor '40 şi vrem să vadă şi toţi românii că nu ne este ruşine să ne recunoaştem greşelile", a mai declarat președintele Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News