Traian Băsescu a vorbit despre documentul de la SRI despre dosarul ”Gala Bute”.
Traian Băsescu a afirmat, joi, la B1 TV, că din documentul SRI care ar explica mai multe aspecte din dosarul ”Gala Bute” rezultă că a exista un plan de cooperare DNA - SRI cu numele de cod ”Bujorul”.
”Este un document intern al SRI (...) care ar explica povestea cu geanta din dosarul "Gala Bute". (...) Este un document trimis de o unitate teritorială către centru, unitate teritorială care informează că a transmis informațiile la DNA și este transmisă și la centru, pentru bună regulă. Din document rezultă că a existat un plan de cooperare SRI-DNA, planul de cooperare are nume de cod "Bujorul" și se încheie cu informația că a fost transmis DNA cu instrucțiuni să nu rămână în dosar. Am constatat din acest document două încălcări grave: că protocolul a funcționat, că s-a întocmit un plan comun de acțiune SRI-DNA, că acest plan a avut un nume de cod și, la sfârșitul documentului se spune că acest document este numai pentru uzul procurorului, nu va fi lăsat în dosar.” a afirmat Traian Băsescu la B1 TV.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu