Președintele Traian Băsescu a ținut o declarație de presă, înaintea venirii vicepreședintelui SUA, Joe Biden, în România, în care i-a răspuns printr-un atac lui Victor Ponta, acuzându-l de minciună. Reacția vine după ce premierul a cerut sesizarea CSM, în urma unei declarații a președintelui despre arestările din campania electorală.
"Spune doamnia sa că am cerut ca DNA să-și înceteze activitatea pe timpul campaniei. Nu există o asemenea declarație. Eu am răspuns afirmației unui ziarist, care a spus "cum vă explicați că DNA a oprit motoarele după începerea campaniei", a declarat Traian Băsescu.
Președintele a adăugat: "Eu nu l-am contrazis. Am spus: 'Cred că au făcut foarte bine că pe perioada campanei- și se întâmplă în toate țările civilizate- să nu vină cu arestări pentru că pot influența campania."
"Premierul a spus o nouă minciună, a făcut o speculație în stil caracteristic. După ce a atacat tot timpul DNA, apărându-și corupții, premierul încearcă să devină un apărător al Justiției. După ce afirma că vor prelua controlul politic al DNA, acum răspunsurile care nu semnifică în niciun caz încetarea activității DNA sunt speculate în stilul domniei sale", a mai spus președintele.
Traian Băsescu și-a întărit răspunsul, repetând: "Este o noua minciună marca Ponta. Justiția trebuie să-și găsească modul de acțiune pentru a nu fi suspectată de implicare în politică. Faptul ca s-ar sesiza o lipsă de chemări pentru reținere sau arestare de oameni politici nu este o motivație neapărat electorală, dar cred foarte mult că dacă ar face arestări de oameni politici acum, ar face ca multe partide să spună că DNA s-a implicat în campanie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu