Băsescu: Raportul dintre pensionari şi salariaţi este ucigaş, o bombă cu ceas

basescu la scoala de vara a PDL
basescu la scoala de vara a PDL

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Şcoala de vară a OTPDL, că raportul dintre pensionari şi salariaţi este unul "ucigaş pentru evoluţia viitoare a României", o "bombă cu ceas" care ticăie în actuala situaţie macroeconomică a României.

"Guvernul a reuşit să echilibreze, cel puţin aparent, finanţele publice. În spatele acestui echilibru aparent să ştiţi că sunt adevarate bombe. Dincolo de deficite, trebuie să privim cu extremă îngrijorare la raportul dintre numărul de pensionari şi numărul de salariaţi. Avem 4,9 milioane de pensionari şi 4,2 milioane de oameni care lucrează. Din cele 4,2 milioane care lucrează, 1,2 milioane sunt salariaţi la stat, deci trăiesc tot din taxele şi impozitele generate de cei trei milioane care lucrează în industrie şi servicii. Aceasta este cea mai mare bombă. Este o bombă cu ceas, care ticăie în situaţia macroeconomică a României", a declarat Traian Băsescu, citat de Mediafax.

El a mai spus că sunt soluţii de redresare a acestei probleme.

"Totul este să avem forţa politică şi voinţa politică să le rezolvăm, şi eu o să vă enumăr câteva dintre ele. Deci, cheia care duce şi la un proces treptat de echilibrare a deficitului din fondul de pensii este creşterea numărului de salariaţi. Privim toţi ce este în jur: nimeni nu mai investeşte decât în aur, în argint, în cupru şi în depozite de ţiţei. Deci, nu putem spera că de mâine vor veni investitori să facă investiţii, care să genereze locuri de muncă în România. Esenţial ar fi să păstrăm investitorii pe care îi avem acum şi au creat deja locuri de muncă în România", a adăugat şeful statului.

Traian Băsescu a mai spus că raportul dintre pensionari şi salariaţi este unul "ucigaş pentru evoluţia viitoare a României".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel