Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, vineri, unor congresmeni americani, că România este una dintre ţările care îşi bazează securitatea nu numai pe realitatea dată de faptul că este membru NATO, "dar şi pe relaţia bilaterală cu SUA".
"Mă bucur că veţi participa la evenimentul (AP NATO - n.r.) care începe luni şi sunt bucuros că aveţi la dispoziţie un weekend ca să vedeţi, poate, câte ceva în România, pentru că de multe ori oamenii nu cunosc cu adevărat România, dar multe aprecieri greşite sunt transferate dinspre media. Nu este cazul în SUA, avem această problemă în Europa şi suntem bucuroşi de fiecare dată când politicienii europeni vizitează România", a spus Traian Băsescu la începutul întrevederii.
El a mai spus că România este una dintre ţările care îşi bazează securitatea nu numai pe realitatea dată de faptul că este membru NATO, "dar şi pe relaţia bilaterală cu SUA".
"Tocmai ce am semnat la Washington acordul bilateral privind scutul antirachetă. Ne bucurăm că Spania a anunţat ieri că alte elemente ale sistemului vor fi plasate în Spania. Lucrurile merg înainte. Oricum, ceea ce aşteptăm de la acest eveniment este să prefigurăm puţin concluziile care vor fi la summit-ul de la Chicago şi să vedem dacă principalele obiective ale viitorului summit NATO vor fi în concordanţă cu aşteptările noastre", a menţionat şeful statului român.
La rândul său, Mike Turner, preşedintele subcomitetului pentru Forţe Strategice din cadrul Comitetului pentru Servicii Armate al Camerei Reprezentanţilor, a amintit că, în luna mai, când a condus o delegaţie a Congresului SUA la Bucureşti, a discutat oportunităţile cooperării privind sistemul american de apărare antirachetă.
"Apreciem parteneriatul cu dumneavoastră şi concluziile acordului de cooperare, pe care l-am semnat recent, la Washington. Şi ne-am bucurat să vă vedem acolo. Vă mulţumesc pentru că v-aţi oprit la Biblioteca Congresului să discutaţi şi cu noi, în timpul acelei importante vizite la Washington. Acel acord reprezintă, cred, o imensă oportunitate pentru ca NATO să implementeze sistemul de apărare antirachetă, care să asigure securitate atât pentru Europa cât şi pentru SUA. Vreau să vă felicit pentru găzduirea AP NATO. Ne bucurăm că suntem aici", a afirmat Turner.
La întâlnire au participat congresmenii Mike Turner, preşedintele subcomitetului pentru Forţe Strategice din cadrul Comitetului pentru Servicii Armate al Camerei Reprezentanţilor, Jeff Miller, Mike Ross, Jo Ann Emerson, Carolyz McCarty, David Scott, ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, iar din delegaţia română a făcut parte consilierul prezidenţial Iulian Fota.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News