Primul discurs al lui Traian Băsescu în calitate de preşedinte suspendat a conturat principalele linii de atac în această campanie electorală. Băsescu a insistat pe subiectul prezenţei românilor la vot şi a cerut oamenilor să invalideze procedura iniţiată de USL. În dublă cheie, această declaraţie le recomandă cetăţenilor să stea acasă la referendum, iar invalidarea ar constitui o victorie.
"Nu e cinstit să pui un preşedinte ales de două ori şi după 8 ani de mandat şi 3 ani de criză să-i ceri să obţină 51% din voturi şi totuşi sunt convins că românii nu vor participa la acest mod de a face politică. Le cer celor care mă sprijină vitoctoria la referendum. Obiectivul meu, deşi pare imposibil, este să câştig referendumul. Am convingerea că românii vor fi cinstiţi cu preşedintele lor, vor aprecia ceea ce am făcut
Băsescu i-a atacat pe cei din USL pentru controversa numărului de alegători. "Vor să reducă numărul alegătorilor la 15 milioane. Este necinstit pentru că electorii sunt înregistraţi la MAI , nu la INS. INS a constatat că în România locuiesc 19,5 milioane de români, dar pentru Ponta nu sunt români cei 1,5 milioane din Italia şi 1 milion de români din Spania. Românii nu vor să participe la ceva necinstit", a insistat Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News