O echipă alcătuită din doi analiști ai agenției de rating Moody's se află din 30 septembrie în România și poartă discuții cu reprezentați ai ministerelor implicate în relația cu FMI și Comisia Europeană. Aceasta este procedura standard, în cazul auditului periodic pe care îl face agenția, în a doua parte a anului. Vizita nu are legătură cu ratingul pentru prospectul de țară al emisiunii de eurobonduri. În discuțiile purtate până acum cu oficiali de la Finanțe, conduși de secretarul de stat Enache Jiru, nu au fost identificate probleme tehnice, legate de indicatori economici. Se pare, însă, că analiștii Moody's au suspiciuni legate de ingerințele politice în economie, două teme de discuție fiind deosebit de sensibile. Este vorba despre subiectele Roșia Montană și CFR Marfă.
[caption id="attachment_371811" align="alignleft" width="310"] foto: finantistii.ro[/caption]Roșia Montană, exploatată politic
Este foarte probabil ca agenția Moody's să se refere în viitorul prospect de obligațiuni la intenția unor lideri politici de a bloca proiectul Roșia Montană. Ar fi grav, consideră analiștii, ca România să denunțe unilateral contracte economice semnate de stat, cu investitori străini, la presiunea unor grupuri de interese și cu acordul unor politicieni din coaliția aflată la guvernare. E un semnal negativ, de care potențialii investitori trebuie avertizați. Din cele trei mari agenții de rating, Moody's este cel mai atentă la dimensiunea politică a pieței pe care o analizează. Clienții acesteia, respectiv marile grupuri de investiții, sunt avertizați asupra tensiunilor politice, sau sociale, a intențiilor de modificare a legislației sau a impactului unor decizii guvernamentale.
De exemplu, în ultimul prospect de eurobonduri emis de România, oficialii guvernamentali au identificat o frază extrem de sensibilă în raportul agenției. Aceasta arăta că nu se știe cu certitudine dacă reformele structurale vor continua, după schimbarea politică din 2012, iar dacă vor continua e posibil să genereze tensiuni sociale, iar coaliția aflată la Putere s-ar putea rupe. Fraza conținea generalități și ipoteze discutabile, nu fapte, așa că a fost eliminată din raport, la solicitarea unor precizări din partea autorităților.
Nu se știe cum va reacționa Moody's și mediul de afaceri în cazul întreruperii unui proiect de investiții din motive de oportunitate politică.
Amestecul lui Băsescu în privatizarea CFR Marfă
Altă problemă care ar putea figura în raportul Moody's este generată de amestecul președintelui în privatizarea CFR Marfă. Analiștii pieței financiare consideră astfel de ingerințe drept atacuri guvernamentale împotriva unui investitor, care afectează costurile de finanțare și pot distruge procesul de privatizare. În astfel de situații, se poate vorbi despre ”profeția autoîmplinită”: simplul fapt că o persoană cu autoritate decide să avertizeze asupra riscurilor unei afaceri aruncă în aer acea afacere, generând împlinirea ”profeției”.
"Cel care a câştigat la CFR Marfă caută cu disperare bani la bănci pentru a plăti valoarea la care s-a negociat. Marea mea problemă este că ştiind despre câştigător că are credite pe propria companie, ştiind că trebuie să împrumute 200 de milioane, ce va face cu investiţiile? Dacă acum investitorul împrumută bani ca să poată plăti compania, şi nu îi găseşte, de unde o să ia bani să investească în modernizarea companiei. E nevoie de locomotive moderne, depouri modernizate. Cheia rămâne dacă acel câștigator va putea să o modernizeze și daca nu cumva ca să își achite datoriile va tăia zeci de mii de vagoane", spunea Traian Băsescu la 22 iulie.
"Nu mi se pare o treabă foarte serioasă când cel declarat câştigător aleargă prin Rusia sau cine ştie ce ţări ca să găsească banii cu care să cumpere. De unde îi va găsi pe cei cu care să modernizeze compania?", se mai întreba șeful statului la 2 septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News