Preşedintele Traian Băsescu a declarat că modificarea Constituţiei trebuie făcută până la sfârşitul anului 2012 și că acordul fiscal nu-i va afecta la buzunar pe români. De de altă parte, USL dorește alegeri anticipate și apoi modificarea Constituției.
”Cred că românii nu vor fi afectaţi în niciun fel de pact, dar vor avea garanţia că trăiesc într-o Românie care nu va mai trece prin astfel de crize. Este bine pentru români să ştie că şi România face parte din acest acord.”, a spsu președintele
”Prin Acordul de guvernanță fiscală se realizează un răspuns european la criză și la deficiențele anterioare. Deciziile adoptate la Consilul European au câteva obiective: primul este prezervarea Uniunii. O destrămare a UE ar reînvia naționalismul monetar și comercial și toate statele ar avea enorm de pierdut”, a mai zis el.
"Pentru a se preveni orice aranjament local, modul cum va fi introdus în Constituție sau în legislație echivalentă acest obiectiv al pactului va fi analizat și aprobat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Va exista obligația ca toate statele europene să revină la deficite de maxim 0,5% și un nivel de îndatorare de maxim 60% în conformitate cu un program stabilit de Uniunea Europeană. Noi nu avem astfel de program, bugetul vine pe deficit de 1,9% și ne îndreptăm catre deficit 0%", a afirmat Basescu.
Cu doar câteva ore înainte de conferința de presă a șefului statului, USL prezentat propunerile pe care le are pentru gestionarea situației politice și economice actuale. Uniunea vizează un guvern de tehnocrați, alegeri anticipate și modificarea Constituției după alegeri.
Citește: Propunere USL: guvern de tehnocraţi, alegeri anticipate şi modificarea Constituţiei după alegeri
Ponta refuză să modifice Constituția, până la anticipate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News