Preşedintele Traian Băsescu susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni pe tema reprezentării României la Consiliul European, de la Bruxelles, în cadrul căreia îi transmite premierului Victor Ponta că nu-i place să folosească cuvinte precum ”minciuna” sau ”dezinformarea publică” și că el nu și-a schimbat niciodată comportamentul față de instituțiile statului.
”UE nu este o uniune de guverne, ci o uniune de state. Guvernele sunt doar o bucățică. Există o singură persoană care reprezintă statul, și acesta este președintele. În alte constituții poate scrie altfel, în Constituția României asta scrie”, a afirmat președintele Traian Băsescu, în debutul conferinței.
Arătând că acest Consiliu European nu are putere legislativă, pentru că are ca principal obiectiv să dea UE impulsuri legate de dezvoltare sau de ieșirea din criză, Traian Băsecu a dorit să dea o ”replică, fără a fi agresiv, dlui prim-ministru doctor Victor Ponta, care ieri făcea următoarea declarație: "E foarte clar că începând cu 7 mai nu se mai poate ca o singură institituție să se ocupe de toate problemele - Președinția". Nu-mi place să folosesc cuvinte precum minciuna sau dezinformare publică, fiindcă nu este frumos, dar de la începutul instalării Guvernului Ponta am avut cu instituțiile statului exact același comportament ca și pe perioada altor guverne”, a afirmat președintele Băsescu.
Acesta a spus că are memorandumul aprobat înainte de plecarea la Consiliul European informal, discutat în structurile guvernamentale și trecut prin Guvern, pe care apare și aprobarea premierului Victor Ponta.
”Vreau să înțelegeți de ce există această nevoie de cooperare între reprezentantul statului în Consiliul European și Guvern. Pentru că, așa cum ați putut vedea, memorandumurile nu sunt publice. Memorandumul rezuma pozițiile României la nivelul Consiliului. (...) Deci mi se pare nedreaptă afirmația premierului Ponta, când eu știu mecanismele, inclusiv din perioada guvernării sale. Nu este în regulă să spui pe de-o parte "eu vreau să cooperez", iar pe de alta parte să dezinformezi public”, a mai afirmat președintele Traian Băsescu, în cadrul conferinței de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News