Băsescu spune că România nu putea interveni în Libia fără F 16

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la TVR, că România este în imposibilitatea de a participa în acest moment la intervenţiile militare din Libia pentru că avioanele româneşti "nu fac faţă"."Şi dacă am fi vrut, nu aveam cu ce să participăm la această fază a operaţiunilor. Nu aveam pentru că avioanele noastre nu fac faţă. Participarea la astfel de operaţiuni suplineşte câte şase luni - un an de diplomaţie. Dacă poţi să contribui militar în astfel de momente, este mai mult decât orice diplomaţie, iar efectele se cunosc întotdeauna după", a spus preşedintele la TVR.

El a spus că opoziţia faţă de achiziţionarea de avioane F-16 a fost "o demagogie"

"Poate acum vor înţelege cei care anul trecut, când CSAT a optat pentru achiziţionarea de avioane F16 de ce ar fi fost foarte important să demarăm proiectul. (…)Acum putem vedea ce înseamnă demagogia. Dacă am fi luat decizia atunci şi nu începeam să strigăm «în timp ce nu dăm ajutoare sociale, cumpărăm avioane», probabil că azi am fi avut altă poziţie", a comentat preşedintele.

Preşedintele a precizat că avioanele aflate în prezent în dotarea armatei permit doar servicii de patrulă aeriană, "pentru că nivelul lor tehnologic este extrem de scăzut ". "De nu vom reuşi să trecem la un program de achiziţii, va trebui să prelungim resursa avioanelor pe care le avem. Mai este posibil să le prelungim resursa, deşi nu e de dorit. Aceste avioane sunt strict pentru protejarea propriului spaţiu aerian şi nu pentru patrula aeriană, cum am executat serviciu de patrulă aeriană pentru statele baltice, dar nu pot fi trimise în misiuni de tipul aceleia care se execută acum, pentru că nivelul lor tehnologic este extrem de scăzut. Imaginaţi-vă un MIG 21 Lancer să ajungă la Aviano", a mai declarat preşedintele Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel