Băsescu trebuie să părăsească vila RA-APPS. Chirieac: Pleacă din casa din Gogol numai dacă vrea el. Procesul va dura 10 ani

Sursa foto: Facebook Traian Băsescu
Sursa foto: Facebook Traian Băsescu

RA-APPS a anunțat oficial că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost notificat să părăsească vila de protocol în care locuiește, asta după ce și-a pierdut acest drept odată cu decizia definitivă a instanței, conform căreia a colaborat cu Securitatea. 

"Prima chestiune... România neavând justiţie civilă funcţională, domnul Băsescu pleacă din casa din Gogol numai dacă vrea el, dar dânsul nu cred că o să vrea, că îl cunoaştem. Atunci, sunt nenumărate procese care se întind pe ani de zile în care dânsul poate rămâne în casă. Se poate face şi un alt compromis. Adică, până în acest moment, dânsul plăteşte chiria la casa respectivă. O plăteşte statul că a fost preşedinte. Se poate înţelege să înceapă să plătească el chiria ca să nu se mute, că, până la urmă, RA-APPS-ul asta face, închiriază case şi clădiri. Eu nu cred că se întâmplă atât de repede, mai ales că domnul Băsescu nu va recunoaște decizia instanţei. Instanţele ştiţi bine câtă credibilitate au, în România - spre zero -, după abuzurile acelea înspăimântătoare comise, niciodată reparate, niciodată condamnate de către oficialităţi, de Guvern", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.

"Procesul va dura zece ani"

"Dacă avem această lege, care a fost promulgată de Klaus Iohannis anul trecut, care spune clar "dacă eşti condamnat, pierzi toate aceste drepturi", de ce credeţi că o să asistăm la această târguială şi că Traian Băsescu o să câștige?", a fost întrebat analistul politic de către jurnalista Andreea Dumitrache.

"Nu ştiu dacă va câştiga, dar procesul va dura zece ani. Nu ştiu dacă va câştiga, asta chiar nu ştiu, mai ales că pentru mine este de mirare și că Înalta Curte a dată această decizie, că ştiţi bine că faptele contează atât de puţin şi avem atât de multe exemple, dar acesta este un proces civil. Justiţia civilă este extrem de îmbârligată în legi, în decizii, în situaţii din astea în care se dau termene aberante. Pe la Înalta Curte de Contencios Administrativ înţeleg că termenele sunt la doi ani. Durează ani de zile. Asta ca să nu plătească, că, dacă ar vrea să plătească, eu cred că s-ar putea şi mâine să se înțeleagă cu RA-APPS-ul, că RA-APPS-ul ce face cu casa aia? O dă altcuiva? Nu", a spus Bogdan Chirieac.

Vezi și: Traian Băsescu trebuie să părăsească vila RA-APPS în 60 de zile - oficial

Traian Băsescu, externat din spital - surse

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel