Fostul președinte Traian Băsescu susține că Ucraina este "pierdută" și avertizează că Republica Moldova ar putea avea aceeași soartă. Eforturile lui Klaus Iohannis în dosarul crizei ucrainene sunt o risipă de energie, a precizat Băsescu.
Publicitate
"Republica Moldova încă nu e pierdută, Ucraina da", a fost verdictul fostului șef al CSAT despre situația regională.
Fostul șef al statului a arătat că este absurd să se ceară o mai mare implicare a României în soluționarea crizei din Ucraina, din moment ce Franța și Germania nu au înregistrat progrese în această problemă.
"Înainte, Ucraina a fost teren de experimentare pentru ambițiile polonezo-baltice", a spus șeful statului.
El a detaliat că atunci când a spus că România avea "chei" pentru a influența situația din Republica Moldova nu s-a referit doar la servicii secrete, ci și la "politicieni capabili" să discute cu liderii celor trei partide pro-europene din Chișinău.
Fostul președinte a arătat că nu este în totalitate vina lui Klaus Iohannis pentru implicarea insuficientă.
"Tranziția de la un președinte la altul, unul nu mai avea legitimitate, îmi iau și mie o bucățică, eu știam ca îmi termin mandatul", a spus Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu