"Uniunea Social Liberală nu doreşte suspendarea preşedintelui Băsescu, dar dacă preşedintele va insista în a nu-l nominaliza pe Victor Ponta drept premier, suspendarea se va face foarte-foarte rapid, eu cred că în 24 de ore", afirmă Haşotti, potrivit Adevărul.
Liberalul crede că "pe data de 19, Parlamentul nou va fi învestit. "Cel mai important este ca preşedintele Băsescu să nu declanşeze acest conflict, să nu ne oblige, pentru că nu dorim în nici un fel, în nici un chip suspendarea, dar să nu ne oblige să o facem", a spus Haşotti.
El a adăugat "USL este o alianţă politică, nu este o alianţă electorală. USL este înscrisă în Registrul Partidelor Politice la Bucureşti, după câte ştiu şi partidele au libertatea de a se prezenta, în situaţia în care se află într-o alianţă politică, au libertatea de a solicita să se prezinte în faţa preşedintelui, de vreme ce toată lumea ştie că au aceeaşi propunere de prim-ministru, Victor Ponta, aşadar să se prezinte împreună (...). Nu are cum domnul Băsescu să refuze ca USL-ul să se prezinte împreună! Dacă domnul preşedinte Băsescu va chema separat partidele din USL, acestea vor solicita să vină împreună, pentru că separat nu se vor duce!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu