Maestrul Adrian Păunescu ar trebui să aibă funeralii naționale, dar din păcate nu este stabilit un protocol în aceste cazuri, care să prevadă rolul fiecărei instituții și detaliile ceremoniei.
Singura situație de protocol oarecum legiferată privește sănătatea demnitarilor și controlul medical al șefului statului. Mii de oameni așteaptă să depună un ultim omagiu la catafalcul poetului și să participe la înmormântare. Este probabil că președintele va veni personal să depună o coroană de flori, dar participarea la funeraliile poetului care a creat Cenaclul Flacăra este problematică.
Maestrul Păunescu a fost un adversar declarat al regimului Băsescu și a suferit, spun apropiații, din cauza hărțuielilor la care l-au supus ”intelectualii lui Băsescu”, cum sunt numiți ziariștii sau scriitorii portocalii. Așa zisa condamnare a comunismului a fost un alt motiv pentru care Băsescu ar fi huiduit de mulți dintre prietenii scriitorului. Deși un moment tragic cum este acesta ar putea duce la o apropiere între cele două tabere, tensiunile pot izbucni în orice clipă, declanșând o situație similară celei de la mitingul lui Ceaușescu din 21 decembrie.
Traian Băsescu a evitat constant să participe la ceremonii unde s-ar fi putut întâlni cu Corneliu Vadim Tudor, lipsind, de pildă, de la Ziua Națională a Chinei, din acest motiv. Cel mai probabil, Băsescu va veni să depună coroana la o oră târzie din noapte, după ce locul va fi asigurat de activiști PDL și de cadre de la SPP. Ulterior, lacrimile pe care le vor filma televiziunile vor fi folosite pentru captarea de simpatie, gen Dragă Stolo.
Citeşte şi:
Poetul Adrian Păunescu a murit. Citeşte ultima poezie scrisă de maestru, pe patul de spital
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu