Traian Băsescu a declarat, la TVR, că trebuie găsită o soluție pentru a elibera 1,5 miliarde de euro, din împrumutri, pentru investiții și a arătat că va discuta cu Guvernul în următoarele zile.
"Trebuie pregătit anul 2011, iar eu, în zilele următoare, o să am discuţii cu Guvernul, să vedem unde găsim soluţii pentru a elibera 1,5 miliarde din bani împrumutaţi pentru investiţii", a spus şeful statului, apreciind că, din deficit, măcar 1,5 miliarde euro ar trebui să rămână pentru investiţii.
Pentru a se face mai bine înțeles, președintele a făcut un calcul pe hârtie, pribind dificitul bugetar. "Pentru la anul trebuie să avem un deficit bugetar de 4,4%, asta înseamnă 5,7 miliarde euro, deficit convenit deja cu Fondul Monetar Internaţional. Haideţi să vedem ce deficite avem: avem 2,4% din PIB deficit la pensii, asta înseamnă 3,12 miliarde euro. Avem o jumătate de procent de Produs Intern Brut deficit la fondul de şomaj, asta înseamnă încă 600 de milioane, 0,6 miliarde euro. Avem 1,5 miliarde estimat datorii la firme ale statului, arierate (...) şi mai avem pensiile militare, deficitul de acolo care se mută în deficitul fondului de pensii prin unificarea sistemului de pensii, deci încă 0,5 miliarde euro. (...) Deficitul nostru, pe care ni-l permitem, 4,4%, 5,7 miliarde euro, pe care trebuie să îi împrumutăm, este exact valoarea datoriilor pe care le avem pe diverse fonduri. De unde facem autostrăzi?", a spus Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu