Băsescu vrea să se adreseze Parlamentului pe 27 iunie

TRAIAN BASESCU - PARLAMENT
TRAIAN BASESCU - PARLAMENT

Preşedintele Traian Băsescu le-a adresat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare în care precizează că doreşte să adreseze Legislativului un mesaj pe teme de politică internă pe 27 iunie.

Preşedinţia informează că şeful statului a trimis vineri o scrisoare preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, scrie Mediafax.

"În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituţia României, doresc să adresez Parlamentului un mesaj cu privire la probleme de politică internă. Vă propun ca data prezentării mesajului să fie data de 27 iunie 2011 la o oră pe care să o stabiliţi dumneavoastră în funcţie de programul celor două Camere ale Parlamentului", se arată în scrisoarea adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că va invita partidele politice la dialog pe tema revizuirii Constituţiei şi pe cea a reorganizării administrative a ţării, în a treia decadă a lunii iunie.

Preşedintele a transmis joi Curţii Constituţionale proiectul legii de revizuire a Constituţiei pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea. Proiectul a fost transmis împreună cu avizul Consiliului Legislativ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel