Bashar Al-Assad, reintegrat pe scena internațională? Nouă țări arabe vor discuta vineri despre normalizarea relațiilor cu Siria

Bashar al-Assad. Foto: Facebook
Bashar al-Assad. Foto: Facebook

Arabia Saudită va găzdui vineri o reuniune a miniștrilor de externe din țările arabe pentru a discuta despre revenirea Siriei în Liga Arabă, a declarat marți un oficial din Qatar.

Miniștrii de externe din Irak, Iordania, Egipt și din țările Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) se vor reuni în orașul Jeddah din Marea Roșie Saudită, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatarului, Majed al-Ansari. CCG include Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Oman, Qatar și Kuweit.

„Obiectivul principal al reuniunii este de a discuta despre situaţia din Siria”, a declarat el, precizând că Riadul a convocat această reuniune „consultativă” prin intermediul CCG.

Emiratele Arabe Unite, principalul aliat al Siriei

Emiratele Arabe Unite(EAU) au condus eforturile de a-l scoate pe Assad din categoria nefrecventabililor . EAU, alături de Bahrain, fiind primele țări care au reluat relațiile diplomatice cu Damascul în 2018. Prințul Faisal bin Farhan al-Saud, ministrul de externe al Arabiei Saudite, a declarat, de asemenea, în februarie că există un „consens tot mai mare” în lumea arabă că izolarea Siriei nu funcționează. El a sugerat că se lucrează la o abordare diferită pentru a aborda probleme precum refugiații sirieni din țările vecine și dezastrul umanitar cauzat de cutremur.

Mai mult decât atât, Arabia Saudită ar intenționa să-l invite pe președintele sirian Bashar al-Assad la summitul Ligii Arabe pe care Riadul îl va găzdui pe 19 mai, conform unor surse Reuters.

Qatar si Kuwait se opun

Qatarul, care a declarat anterior că nu intenționează să normalizeze legăturile cu Damascul și s-a pronunțat împotriva eforturilor altor țări de a face acest lucru, nu și-a schimbat poziția, a declarat al-Ansari. Cu toate acestea, diplomația de la Doha nu exclude o reapropiere față de Siria dacă aceasta ar avea la bază un ,,consens arab" și "o schimbare  pe teren care ar servi aspirațiilor poporului sirian". O poziție asemănătoare este împărtășită de Kuwait.

Egiptul pare să fie de acord

La începutul lunii aprilie, ministrul sirian de externe, Faisal Mekdad s-a întâlnit cu omologul său egiptean, Sameh Shoukry. Aceasta a fost prima vizită în Egipt a unui şef al diplomaţiei de la Damasc după mai bine de un deceniu. Un oficial care cunoaște discuțiile a declarat, citat de Financial Times, că Egiptul, care găzduiește sediul Ligii Arabe, a renunțat de atunci la obiecțiile sale de a readmite Siria în organizația pan-arabă.

Tunisia a reluat și ea relațiile diplomatice cu Damascul

Pe 3 aprilie, Președintele tunisian, Kais Saied, a ordonat Ministerului său de Externe să înceapă procedurile de numire a unui nou ambasador în Siria, la aproape un deceniu după ce Tunisia a întrerupt relațiile diplomatice cu Damascul ca urmare a războiului din Siria. Pe 12 aprilie, diplomația siriană a anunțat că a decis să-și redescidă ambasada de la Tunis, urmând să numească un ambasador în viitorul apropiat.

Siria a fost suspendată din Liga Arabă în 2012, după ce represiunea brutală a lui Assad asupra unei revolte populare a declanșat izbucnirea războiului civil care a devastat țara. Assad a recâștigat controlul asupra unei mari părți din Siria, datorită sprijinului militar rus și iranian.


.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel