Deputații ucraineni din cadrul opoziției și ai puterii s-au bătut, joi, în Parlament, pentru a doua zi consecutiv, și au blocat tribuna, înainte ca premierul demisionar Mykola Azarov, loial președintelui Viktor Ianukovici, să obţină un nou mandat de şef al Guvernului, relatează AFP.
Câteva zeci de parlamentari s-au bătut la tribuna hemiciclului, după ce opoziţia a cerut respectarea votului personal al fiecărui deputat, exprimat electronic, în cadrul Parlamentului ucrainean.
Chiar dacă legea şi Constituţia obligă parlamentarii să voteze individual, mai mulţi deputaţi votează adesea în locul altor membri ai formaţiunii politice din care fac parte, absenţi de la sesiuni.
În timp ce unii deputaţi proguvernamentali au încercat să îi îndepărteze pe opozanţii care blocau tribuna, alţii s-au urcat pe birouri ale conducătorilor Parlamentului, după care au sărit peste adversarii lor.
Celebrul boxer ucrainean Vitali Kliciko, fost campion mondial la categoria grea, al cărui partid de opoziţie a intrat pentru prima oară în Parlament, în urma alegerilor legislative de la 28 octombrie, s-a pronunţat în favoarea blocării Parlamentului de către opozanţi, dar s-a abţinut să participe la altercaţii.
"În Statele Unite, pumnii boxerilor sunt consideraţi arme. Iar pumnii unui campion mondial ar putea fi consideraţi armă nucleară. Cred că nu o vom utiliza pentru moment", a declarat el, citat într-un comunicat al partidului său, Udar ("Lovitură," în ucraineană).
Potrivit agenției Interfax, în urma altercației de joi, cel puţin un deputat al opoziţiei s-a ales cu vânătăi pe faţă după ce a fost aruncat la pâmânt şi a fost lovit cu pumnii şi picioarele de către deputaţi din cadrul Partidului Regiunilor, aflat la putere, și cinci birouri ale unor deputaţi din cadrul Udar au fost rupte.
După o pauză, sesiunea plenară a fost reluată într-o atmosferă haotică, opozanţi scandând sloganuri ca "afară cu trădătorii", în timpul unor discursuri parlamentare pro-guvernamentale.
Ulterior, Parlamentul Ucrainei l-a reînvestit în funcţie pe premierul demisionar Mykola Azarov, cu o majoritate de 252 de deputaţi, după ce acesta a demisionat la începutul lui decembrie împreună cu întregul Guvern, motivându-şi gestul prin obţinerea unui mandat de deputat. În pofida demisiei, şeful statului a prezentat din nou candidatura lui Azarov pentru postul de premier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News