EXCLUSIV  Bătaie pe spectacolul Comedie Infernală! Biletele s-au vândut imediat, dar mai aveți o șansă. Ada Lupu Hausvater: Avem o surpriză. Anunț în premieră

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Ada Lupu Hausvater, regizor şi director al Teatrului Naţional din Timişoara, a fost invitată la DC News unde a vorbit despre spectacolul „Comedia Infernală" care va fi prezentat la Teatrul Național Timisoara în luna iulie. 

„Am vândut și galeria, am vândut ambele spectacole, însă surpriza, și e prima oară când anunț public, e că vom juca a treia reprezentație din „Comedia Infernală" pe 21 de la ora 16:00. Deci avem 20 și 21 iulie de la ora 19:00 și 21 iulie de la ora 16:00. Încă un spectacol pe care îl vom pune în vânzare în scurtă vreme.”, a spus Ada Lupu Hausvater.

„Deci telespectatorii noștri să aibă laptopul pregătit.”, a spus Val Vâlcu.

„Vor fi și online și la agenția de bilete.”, a completat Ada Lupu Hausvater.

„Bine ar fi să avem coadă la casă de bilete în fiecare zi.”, a spus Val Vâlcu.

Teatrul Național prezintă spectacolul The Infernal Comedy / Comedie Infernală, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american John Malkovich.

The Infernal Comedy este un spectacol pe care autorul său, Michael Sturminger, care semnează și regia artistică, l-a scris special pentru celebrul actor. Într-un monolog pe care personajul său îl rostește de pe linia invizibilă dintre lumea celor vii și cealaltă lume, John Malkovich construiește autobiografia fictivă a criminalului în serie care, în anii ’90, a provocat reacții puternice și o dezbatere aprinsă privind carisma și psihopatia.

The Infernal Comedy s-a jucat în peste 150 de săli de spectacol din întreaga lume, în țări de pe trei continente.

Spectacolul este prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile orașului / Atelierul Identitate din cadrul Programului Cultural „Timișoara– Capitală Europeană a Culturii 2023”

John Malkovich

Dublu nominalizat la Oscar, la Globul de Aur și pentru premiile BAFTA pentru rolurile din In the Line of Fire / În bătaia puștii și Places in the heart / Locuri în inimă, actorul vedetă a jucat în numeroase filme cu impact la nivel mondial, doar dacă amintim celebrul Dangerous Liaisons / Legături primejdioase sau Being John Malkovich unde John Malkovich își joacă propriul personaj. Vedeta americană își leagă cariera și de alte filme celebre: The Iron Mask / Omul cu masca de fier, Empire of the Sun / Imperiul soarelui, The Sheltering Sky / Ceai în Sahara, Death of a Salesman / Moartea unui comis voiajor sau Of Mice and Med / Despre oameni și șoareci. Personajul său din Con Air / Avionul condamnaților, Cyrus „The Virus”, este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai impresionante personaje negative ale cinema-ului celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, iar performanța sa din The New Pope / Noul papă este încă proaspătă iubitorilor de film.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel