Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a vorbit despre problema drogurilor din România.
"Acum o lună şi jumătate, la două săptămâni după ce am preluat mandatul, am avut o şedinţă cu tot activul IGPR-ului, toată structura de comandă şi le-am spus textual - erau acolo peste 30 de oameni cred, deci am peste 30 de martori: "Bătălia cu drogurile, la categoria adulţi, în momentul ăsta, este pierdută. Ce trebuie să facem este să revitalizam acest efort pe toate planurile, dar prioritar este să salvăm tânăra generaţie.
Din zece tineri, între 15 şi 24 de ani, conform statisticilor oficiale, doi au consumat cel puţin o dată droguri. Unul din zece copii, până la 16 ani, în şcoli, a consumat cel puţin o dată droguri. De aici plecăm.
Plecăm de la o realitate criminologică schimbată radical faţă de acum zece ani. Când eu am intrat în serviciul public nu exista acest fenomen, decât incipient. Pe de-o parte, această realitate s-a schimbat, abundența de droguri pe piaţă a crescut şi în special substanţele psihoactive. Pe de altă parte, traficanţii au proliferat şi, pe de cealaltă parte, aparatul de aplicare a legii, de combatere - ca să nu spun de represiune, deşi cred că este cuvântul pe care trebuie să îl folosim azi - a rămas în urmă şi cantitativ şi calitativ", a spus Cătălin Predoiu, la DCNews TV.
Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu