Un bătrân a fost lăsat să zacă pe holurile spitalului din Corabia.
Imagini terifiante au fost surprinse într-un spitalul din Corabia, județul Olt, acolo unde un bătrân a fost lăsat să zacă pe holuri ore în șir, fără ca cineva să-i acorde o mână de ajutor. Mai mult, infirmierele au trecut pe lângă el fără să-l întrebe nimic sau să-l ajute.
Nu se ştie de ce venise bătrânul la spital, dar cert este că nimeni nu l-a băgat în seamă ore întregi. Acesta a fost găsit pe jos de o femeie care avea şi ea treabă la medic. Tot femeia a fost cea care a publicat imaginile revoltătoare pe rețelele de socializare.
- Haideţi, că o să vină cineva să vă ia de aici. Staţi de mult aici? Domnu', staţi de mult aici?
- De vreo trei ore.
- De trei ore?
- Uitaţi-vă la mine un pic. Vreţi să vă ajut să vă ridicaţi pe scaun? Nu mai plânge, tataie, că plângi degeaba. Hai să te ajut să te urci în căruţ.
- Da
(...)
- De când aştept, mi-a venit rău şi am căzut aici.
- Urcă pe scaun, acolo.
- Nu pot să mă urc. Am încercat şi nu pot
Femeia a încercat să îl ridice de jos, dar nu a putut singură, aşa că a încercat să cheme ajutoare. Care au venit şi s-au uitat, relatează B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu