După ce imaginile ajunse pe rețelele de socializare au fost văzute și de conducerea spitalului, cei din urmă au anunțat publicul că se va deschide o ancheta asupra celor două cadre medicale care nu au avut un comportament adecvat conduitei profesionale dintr-o unitate sanitară.
Un videoclip răspândit pe rețelele de socializare arată o încăpere de spital, acolo unde o persoană în vârstă, mai exact un bătrân care pare a avea dificultăți locomotorii și care este bruscat de asistenții medicali din cadrul unității sanitare, duce o „luptă” cu atitudinea persoanelor care ar trebui să-l ajute. Este vorba despre spitalul municipal din Bârlad, acolo unde o persoană crede că va fi îngrijită de personalul medical care are această responsabilitate, contrariul însemnând sancțiuni dure - teoretic - pentru cei care încalcă drepturile pacienților.
Persoana în vârstă din imagini nu a avut vreun „cuvânt” de spus la adresa comportamentului celor două cadre medicale care îl târăsc pe primul menționat, după care îl aruncă pe un pat sanitar.
Atitudinea asistenților este la prima vedere una care transmite „să terminăm treaba cât mai repede”, negândindu-se la starea de sănătate emoțională și fizică a pacientului lor.
Imaginile sunt filmate de către un martor aflat în încăperea spitalului, neștiindu-se dacă este vorba despre una din rudele persoanei agresate, personal medical sau chiar un alt pacient din incinta spitalului - probabil oripilat la vederea comportamentului celor doi asistenți medicali.
„E, atâta circ! Hai, odată, sus!”, spune femeia, observându-l pe bătrân că se îndreaptă către un alt pat decât cel pe care îl indicau asistenții medicali.
Celălalt angajat al spitalului, văzând situația „dificilă” în care se afla, suflă un „Ei, băga-mi-aş picioarele! Sunteţi...!”.
Între timp, conducerea spitalului a venit cu câteva lămuriri cu scopul de a lăsa publicul să știe că a fost demarată o anchetă privind imaginile scurse pe rețelele de socializare.
„În urma apariţiei în spaţiul public, în cursul zilei de 25 ianuarie 2024, a unei înregistrări audio-video în care doi salariaţi din cadrul Compartimentului de Primire Urgenţe (un brancardier şi o infirmieră) mobilizează brutal un pacient vârstnic, asociat cu un limbaj neadecvat, conducerea s-a autosesizat şi a demarat o anchetă internă pentru analizarea situaţiei. Celor doi angajaţi li s-au solicitat note explicative şi s-a hotărât demararea procedurii disciplinare, Comisia de disciplină urmând a se întruni în data de 2.02.2024”; au precizat reprezentanții spitalului din Bârlad.
Aceştia au mai adăugat că „astfel de comportamente nu sunt tolerate de conducerea instituţiei şi vor fi luate măsurile legale care se impun”.
„Până la finalizarea cercetării disciplinare, cei doi angajaţi vor fi atent monitorizaţi de asistentul şef de tură pe întreg parcursul activităţii”, au mai transmis reprezentanții Spitalului municipal din Bârlad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu