Bătrână moartă la trei zile de la un atac violent. Bărbatul, condamnat la doar UN AN de închisoare findcă... a fost SINCER

foto pixabay, ilustrativ
foto pixabay, ilustrativ

Un bărbat beat a intrat peste doi bătrâni din Blaj și a început să-i lovească cu pumnii și picioarele în timp ce le cerea banii din casă. A fugit când vecinii bătrânilor s-au alertat de țipetele lor. Însă prea târziu pentru femeia de 83 de ani. 

Chiar dacă atât femeia de 83 de ani, cât și soțul ei au ajuns la spital în stare gravă, în urma atacului, medicul legist a stabilit că femeia a murit în urma unei pneumonii, dar și că între leziunile suferite în urma loviturilor și deces nu există legătură de cauzalitate. Nu a exclus însă ”un rol favorizant în evoluția infaustă”, arată alba24.ro

Bătrânii, la spital în stare gravă. Autoritățile au anunțat o simplă tentativă de tâlhărie

Autoritățile, când au făcut public atacul, l-au transmis simplu, ca o tentativă de tâlhărie. Prin urmare, atacatorul, I.M.K, a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru tentativă de tâlhărie. El, cel care a provocat totul căutând bani în casa bătrânilor, a fost condamnat și la plata unor daune (25.000 lei și 12.500 lei cu titlul de daune morale). În urma deciziei Judecătoriei Blaj, a fost făcut apel, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia, unde primul termen e în 3 martie 2021. 

Inculpatul are 31 de ani. A intrat în casa bătrânilor, în jurul orei 22:15, cu intenția de a lua bani și alte valori. Bătrânii s-au trezit și bărbatul ”a exercitat asupra acestora acte de violență și anume le-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste față și corp, i-a amenințat, solicitându-le în același timp, în limba maghiară, să-i dea bani”, se arată în motivarea Judecătoriei Blaj, conform sursei citate. 

Femeia ar fi avut nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale dacă ar fi supraviețuit

Cei doi bătrâni au fost transportați în stare gravă la spital, cu multiple traumatisme. În cazul femeii, diagnosticul a fost ”politraumă prin agresiune – stare comatoasă indusă”. Ea a murit la trei zile după atac, dar medicul legist a stabilit că moartea a fost neviolentă, din cauza ”insuficienței respiratorii în cadrul sindromului de detresă respiratorie acută, consecutiv unei pneumonii interstițiale.” Dacă ar fi supraviețuit, ea ar fi necesitat 28-30 de zile de îngrijiri medicale. 

Bărbatul, condamnat la un an de închisoare, a spus, în instanță, că nu-și amintește cele întâmplate, din cauza stării de ebrietate. Dar a ținut minte că ”i-a aplicat persoanei vătămate (…) o lovitură cu palma sau cu pumnul, în zona feței și a doborât-o la pământ”, se arată în motivarea Judecătoriei Blaj.

Instanța a reținut că inculpatul e sincer, recunoscând săvârșirea crimei. El a mai fost condamnat în trecut, atât în țară cât și-n străinătate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel