Un pahar cu o băutură-minune - aflată la îndemâna oricui - le face bine diabeticilor.
Publicitate
Este vorba despre vinul roșu care, băut la cină, îmbunătățește sănătatea cardiovasculară a persoanelor care suferă de diabet de tip 2. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Ben Gurion din Neghev (Israel).
Cercetătorii au vrut să afle care sunt efectele consumului moderat de alcool asupra diabeticilor. Ei au ales diferite soiuri de vin pentru a le măsura și au ținut sub observație 224 de pacienți cu diabet de tip 2, cu vârste între 45 și 75 de ani. Majoritatea dintre ei nu consumau alcool în momentul începerii studiului. Participanții au fost împărțiți în trei grupe: membrii primei grupe au băut în fiecare seară 150 de mililitri de apă minerală la cină, cei din a doua grupă au băut 150 de mililitri de vin alb, iar persoanele din a treia grupă au băut aceeași cantitate ca celelalte persoane, însă de vin roșu. Meniul tuturor a fost același, bazat pe regimul mediteranean, dar fără restricții.
După doi ani în care a fost respectat regimul, cercetătorii au ajuns la concluzia că, în cazul diabeticilor, "un consum moderat de vin, mai ales roșu, în cadrul unui regim alimentar sănătos, nu este periculos și scade ușor riscul cardiovascular". "Vinul roșu este cel mai benefic pentru metabolism, în principal fiindcă ameliorează sensibil profilul lipidic, mărind colesterolul bun (HDL) și reducând raportul dintre colesterolul total și cel HDL", arată autorii studiului, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu