Ucraina a depus o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) prin care contestă restricţiile comerciale impuse de Rusia pentru bere, vodkă, suc şi dulciuri, informează Reuters.
Ministerul ucrainean al Economiei a precizat că a iniţiat cea de-a treia dispută comercială împotriva Rusiei, în tot atâţia ani, acuzând Moscova de practici care încalcă normele OMC.
"Ca urmare a acestor practici, exportul acestor produse spre Rusia practic a fost stopat", a subliniat Ministerul ucrainean al Economiei.
Preşedintele Petro Poroşenko, unul din cei mai bogaţi oameni din Ucraina, este proprietarul producătorului de dulciuri Roshen, care înaintea crizei realiza anual o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de dolari. În anul 2014, când a fost ales preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko a promis că va vinde firma Roshen, dar până acum nu a fost încheiată nicio tranzacţie. În ultima plângere vizând Rusia depusă la OMC, Ministerul Economiei de la Kiev susţine că exporturile de dulciuri ale Ucrainei au scăzut de la 482 milioane de dolari în 2013 la doar 665.000 dolari în prima jumătate a lui 2017, în timp ce exporturile de sucuri spre Rusia au scăzut de la 72 milioane de dolari la 400.000 de dolari.
Potrivit unui oficial care a consultat textul plângerii, embargoul impus de Rusia pentru dulciurile din Ucraina a venit în urma unei inspecţii derulate la o fabrică de dulciuri din Ucraina de către inspectorii Autorităţii sanitar veterinare din Rusia, însoţiţi de reprezentantul unei companii ruseşti producătoare de dulciuri. Inspectorii au refuzat să semneze raportul final de analiză dar cu toate acestea embargoul a fost introdus.
Kievul şi Moscova au lansat fiecare la OMC dispute comerciale reciproce, după colapsul relaţiilor bilaterale în urma anexării ilegale a peninsulei Crimeea în 2014 şi a sprijinului oferit de Rusia pentru separatiştii din estul Ucrainei. În luna septembrie, Ucraina a depus o plângere faţă de restricţiile impuse de Rusia pentru tranzitul de marfă, după ce în luna mai Rusia a depus o plângere împotriva Ucrainei cu privire la presupuse încălcări ale prevederilor comerciale pentru bunurile şi serviciile ruseşti.
[citeste si]
Cea mai recentă plângere a Ucrainei susţine că Rusia a încălcat statutul de ţară membră a OMC precum şi acordurile OMC cu privire la barierele tehnice impuse schimburilor comerciale, standardele de sănătate şi facilitarea comerţului, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu