Băuturile alcoolice, interzise de 1 Decembrie. Nu se vinde nimic!

Comercializarea băuturilor alcoolice va fi interzisă de 1 Decembrie, în Alba Iulia, în apropierea Parcului Unirii, zonă în care vor avea loc ceremoniile de Ziua Naţională.

Dispoziția a fost dată de către primarul Mircea Hava, la fel ca în urmă cu 100 de ani, când autorităţile au interzis consumul băuturilor spirtoase pe durata întregii zile. Măsura va fi valabilă în intervalul orar 8,00 - 16,30, urmând să înceteze după terminarea paradei militare.

"Se interzice în data de 1 Decembrie, între orele 8,00 şi 16,30, desfacerea şi comercializarea băuturilor alcoolice, la o distanţă de 500 de metri faţă de Parcul Unirii din municipiul Alba Iulia", precizează articolul 1 al dispoziţiei primarului.

Agenţii economici din zona vizată au fost informați, precum şi Poliţia municipiului Alba Iulia, Jandarmeria, Poliţia Locală şi Instituţia Prefectului judeţului Alba. La Alba Iulia, de Ziua Naţională, sunt aşteptaţi să participe la ceremonii peste 100.000 de oameni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel