BBC, criticată pentru că este prea "creştină". Ce vor musulmanii

BBC, televiziunea publică din Marea Britanie, este criticată într-un raport intern destinat directorului pentru că ar fi mult prea creştină, notează theblaze.com.

Prin urmare, musulmanii au venit deja cu o propunere: să se transmită rugăciunea de vineri din moschei.

Aaquil Ahmed, şeful Comisiei asupra religiilor şi eticii din BBC, a propus să fie dat mai mult spaţiu de emisie religiei islamice, hinduse şi sikh. Potrivit Il Giornale, Ahmed a scris respectivul raport după ce credincioşii mai multor religii s-au plâns că nu se simt reprezentaţi de programele oferite de BBC.

"Creștinismul rămâne piatra unghiulară a programelor noastre și avem multe ore dedicate acestei religii, dar mai sunt și alte religii. Capacitățile noastre în acest domeniu nu sunt statice, ci au evoluat în ani și noi continuăm să le testăm", a scris acesta într-o notă.

Ibrahim Mogra, șeful Consiliului Musulman din Marea Britanie, a declarat că televiziunea publică britanică ar putea difuza rugăciunile de vineri din moschei. Pe de altă parte, el a precizat că musulmanii nu-şi doresc ca, astfel, creştinii să beneficieze de mai puţin spaţiu în programele BBC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel