Gafă uriașă în momentul dezvelirii statuii Prințesei Diana, în ziua în care ar fi împlinit 60 de ani.
Pe 1 iulie, ziua în care Prințesa Diana ar fi împlinit 60 de ani, cei doi fii ai ei, William și Harry, au dezvelit statuia făcută special pentru mama lor, Sunken Garden a Palatului Kensington, un loc favorit al mamei lor înainte să moară, în 1997.
Producătorul de documentare Neil Crombie, care a câștigat două premii BAFTA pentru munca sa, a postat pe Twitter o fotografie cu statuia de bronz a prințesei Diana, alături de comentariul "Îmi pare rău, dar asta este hidoasă. Simon le Bon s-a trasformat în travestit în încercarea de a salva de la pericol copiii din țările în curs de dezvoltare".
Gafa de proporții s-a întâmplat după ce contul oficial al postului BBC Radio 4 a dat like acestui comentariu, lucru care nu a scăpat neobservat.
Un purtător de cuvânt a spus ulterior că este vorba de "un accident" și că like-ul a fost retras, scrie DailyMail.
Statuia creată de Ian Rank-Broadley o înfățișează pe Prințesa Diana ținând, ocrotitor, doi copii, în timp ce încă un băiețel este în spatele lor.
Cu ocazia evenimentului, Prinţii Harry şi William s-au întâlnit și au dezvelit împreună statuia Prințesei Diana, după ce în ultimele 18 luni abia și-au vorbit.
Palatul Kensington a transmis că grădina scufundată a fost „una dintre locațiile preferate ale prințesei” când a trăit acolo. Mai bine de 4.000 de flori au fost plantate pentru redecorare, iar durata întregului proces a fost de 1.000 de ore. Grădina se află în Parcul Hyde din Londra și va fi deschis publicului gratuit, de mâine, în intervalul de timp în care este și palatul deschis.Statuia, realizată de Ian Rank-Broadley o arată pe prințesa Diana cu brațele în jurul a doi copii, cu un alt băiețel urmând în spate. În imaginile video apărute în spațiul public se vede cum prinţii Harry şi William dezvelesc împreună statuia, vorbesc și își zâmbesc unul altuia.
„În fiecare zi, ne dorim ca ea să fie încă cu noi, iar speranța noastră este că această statuie va fi văzută pentru totdeauna ca un simbol al vieții ei și a moștenirii pe care a lăsat-o. Astăzi, la ceea ce ar fi fost cea de-a 60-a aniversare a mamei noastre, ne amintim dragostea, puterea și caracterul ei - calități care au făcut-o o forță pentru bine în întreaga lume, schimbând nenumărate vieți în bine. Mulțumim lui Ian Rank-Broadley, Pip Morrison și echipelor lor pentru munca lor remarcabilă, prietenilor și donatorilor care au ajutat la realizarea acestui lucru și tuturor celor din întreaga lume care păstrează vie memoria mamei noastre", au spus cei doi prinți într-o declarație comună.
Cu doar câțiva ani înainte să moară la vârsta de 36 de ani, pe lângă averile pe care le-a lăsat celor doi fii ai ei, se mai aflau și câteva rânduri scrise pentru cei doi Prinți.
Potrivit unor surse ale Familiei Regale, prima dată când Prințesa Diana și-a semnat testamentul a fost în anul 1993, însă i-a tot adus îmbunătățiri până în anul 1996, când a avut loc și divorțul de Prințul Charles.
Astfel, aproape tot ce avea ea, de la proprietăți, avere și bijuterii, le-a lăsat lui William și Harry, dar și celor 17 fini ai săi și majordomului său Paul Burrell, căruia i-a lăsat 50.000 de lire, potrivit a1.ro
Cine a fost, de fapt, Lady Di. ZECE lucruri pe care nu le știai despre ea
Mama Prințesei Diana și sora ei au fost executorii legali ai testamentului, asigurându-se că bunurile se împart după cum și-a dorit aceasta. Condiția a fost ca banii pe care ea îi lăsase fiilor ei să fie depozitați într-un fond pe care aceștia să îl poată accesa după vârsta de 30 ani.
Prin urmare, în anul 2014, când Prințul Harry a împlinit 30 de ani, ultima dorință a Prințesei Diana fusese îndeplinită, iar acum rochia ei de mireasă le aparținea fiilor ei.
Rochia ivory pe care ea a purtat-o în 1981, când s-a căsătorit cu Prințul Charles, a intrat în istorie drept una dintre cele mai renumite. În toți acești ani, rochia de mireasă a Prințesei Diana a fost expusă la mai multe muzee din întreaga lume și a ajutat la strângerea de fonduri pentru Fondul Memorial al Prințesei de Wales.
I’m sorry but this is hideous. pic.twitter.com/m250TgLobh
— Neil Crombie (@neil_crombie) July 1, 2021
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu