BBC se confruntă cu o nouă controversă, după ce a anunţat că va transmite, pe 12 mai, momentul în care un bolnav de cancer în fază terminală moare acasă, înconjurat de familie şi alte rude.
În realitate, bărbatul de 84 de ani a decedat pe 1 ianuarie 2011, iar clipele de coşmar durează cinci minute, informează Antena 3. Identitatea omului nu va fi făcută publică, astfel că i se va spune Gerald. "Moartea este o parte importantă a eperienţei umane, iar transmiterea sfârşitului lui Gerald vrea să-i facă pe oameni să înţeleagă ce se întâmplă cu corpul atunci când nu mai este capabil să funcţioneze în mod corespunzător", a declarat un purtător de cuvânt al BBC.
Postul de televiziune BBC este acuzat că va difuza această înregistrare şocantă doar pentru rating, însă reprezentanţii se apără spunând că documentarul face parte dintr-o serie de episoade din ciclul “Inside the human body” (Înăuntrul corpului uman), care a stârnit multe controverse.
Transmisia vine la numai o săptămână după ce postul respectiv a mai fost acuzat de difuzarea unui documentar despre sinuciderea asistată a unui britanic care suferea de o afecţiune cerebrală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu