BCR a înregistrat o creștere a numărului de clienți în România, după ce Austria a refuzat România în Schengen

sursa: Pexels
sursa: Pexels

BCR a vorbit despre îndemnul la boicot după ce Austria s-a opus acceptării României în Schengen. Conform reprezentanților băncii, cererea a crescut, contrar celor transmise în spațiul public.

Publicitate

Banca Comercială Română a avut conversaţii foarte civilizate cu companiile de stat, iar îndemnul conducerii clasei politice a fost unul la calm şi raţionalitate şi asta am experimentat, a explicat, marţi, preşedintele executiv al BCR, Sergiu Manea, într-o conferinţă de presă, întrebat despre reacţia emoţională la votul exprimat de Austria în cadrul Consiliului JAI pe tema aderării României la Spaţiul Schengen.

"Toate conversaţiile noastre pe care le-am avut cu companiile de stat au fost foarte, foarte civilizate şi s-au ancorat pe gradul lor de satisfacţie în serviciul pe care-l oferim, în calitatea consilierii pe care o oferim. Rugămintea noastră a fost ca orice decizie pe care o companie sau alta o va lua să ţină seama de interesul acelei companii pe termen mediu şi lung, respectiv de sustenabilitatea relaţiei şi de construcţia unui parteneriat cu banca respectivă. Aşa cum întreaga verticală executivă a statului român a spus-o, cu excepţia pe care aţi invocat-o, aici mă refer la preşedinţii celor două partide politice, mă refer la Palatul Cotroceni, îndemnul a fost unul la calm şi raţionalitate şi pot să vă spun că asta am experimentat", a declarat Sergiu Manea, întrebat dacă banca a pierdut clienţi, companii de stat, după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că unele companii din subordinea Ministerului Transporturilor şi-au anunţat intenţia de a-şi muta conturile de la băncile austriece la CEC.

BCR a înregistrat o creștere a numărului de clienți


Sergiu Manea a spus că în acea perioadă s-a mutat la sucursala din Oradea pentru că a vrut "să vadă pulsul pentru că era foarte, foarte multă emoţie".

De asemenea, Dana Dima, vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR, a afirmat că în perioada menţionată banca a înregistrat o creştere a numărului de clienţi, atât persoane fizice, cât şi companii.

La începutul lunii decembrie a anului trecut, Sorin Grindeanu a anunţat că atât Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cât şi alte companii din subordinea Ministerului Transporturilor şi-au anunţat intenţia de a-şi muta conturile de la băncile austriece la CEC, pentru că au găsit condiţii mai bune.

"Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi-a anunţat o anumită intenţie de o a face şi ştiu că vor face, mi-au spus şi mie. Şi nu doar CNAIR. Am fost anunţat că şi alte companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, fie că vorbim de Portul Constanţa, fie că vorbim de Aeroportul din Bucureşti şi toate celelalte, pentru că au găsit condiţii mai bune la CEC. O explicaţie cât se poate de simplă", a spus Grindeanu la recepţia lucrărilor la staţia de metrou Tudor Arghezi.

O serie de companii şi-au anunţat în acele zile intenţia de a-şi muta conturile de la băncile austriece, în urma votului negativ dat de Austria în privinţa aderării României la spaţiul Schengen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel