Un bebeluș de două săptămâni a murit după ce un BMW a izbit căruciorul în care se afla.
Bebelușul de două săptămâni a murit după ce un BMW a intrat în căruciorul în care se afla. Tragedia a avut loc duminică după-amiază, în Brownhills High Street, Walsall. Poliția din West Midlands a confirmat evenimentul tragic. Șoferul BMW-ului a fost arestat după ce a părăsit locul accidentului, scrie Daily Star.
Băiețelul era plimbat în cărucior, de-a lungul trotuarului din Brownhills High Street, Walsall, duminică după-amiază, în jurul orei 16. După ce ar fi pierdut controlul volanului, șoferul autoturismului a izbit puternic căruciorul și a fugit de la fața locului.
Bebelușul de două săptămâni a fost dus de urgență la spital, dar la scurt timp a fost constatat decesul.
Între timp, polițiștii l-au depistat pe șoferul de 34 de ani la Bloxwich. El a fost reținut.
De asemenea, o rudă a bebelușului a fost rănită la umăr în urma impactului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News