Un bebeluș a murit, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unui grav accident de circulație ce a avut loc în județul Mehedinți. Șoferul, care are 18 ani, ar fi avut ”alte preocupări”, susțin polițiștii.
O fetiţă patru luni a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier produs, vineri, pe raza localităţii Corcova.
"Un tânăr în vârstă de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Corcova, pe fondul unor preocupări de natură a-i distrage atenţia, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, izbindu-se de un cap de pod. În urma impactului a rezultat rănirea a trei persoane şi decesul unui bebeluş, o fetiţă de patru luni", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, Mădălina Viziru.
Potrivit sursei citate, este vorba de bebeluşul conducătorului auto. În maşină se mai aflau soţia acestuia, precum şi o rudă.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală.
Vezi și: Singura uzină de sodă din România își va opri activitatea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu