Bebeluş răpit în Belgia. Are doar nouă luni!

Un bebeluş de 9 luni e dispărut în România. Tatăl lui l-a răpit din Belgia, iar mama lui Beni e disperată. Parchetul din Bruxelles a confirmat răpirea şi a deschis o anchetă, scrie observator.tv. 

 

Un bebeluş a fost răpit din Belgia de tatăl lui, un român, pe 30 martie. Beni are acum 9 luni şi parchetul din Bruxelles a emis un comunicat în care confirmă răirea, scrie Sud Info. Mama bebeluşului, Muriel, a depus plângere pentru răpirea acestuia şi a declarat că a fost contactată de răpitor, care i-a spus că e la Ştei, în România.

Cu puțin peste două luni în urmă, un bebeluş de nouă luni pe nume Beni, n-a mai fost adus la domiciliu mamei din Bruxelles, după o vizită legală a tatălui, care a plecat la plimbare cu micuţul. Autoritatea Centrală pentru Răpiri Internaționale a Ministerului Justiției de la Bruxelles ar fi sesizat deja autoritățile române, dar copilul nu a fost încă găsit.

Mama bebeluşului a divorţat de tatăl român al acestuia şi a declarat pentru dhnet.be că a primit un telefon de la român în care acesta i-a spus că Beni e bolnav şi trebuie să ştie ce vaccinuri a făcut copilul în Belgia, ca să comunice doctorilor din România.

Muriel a lansat şi pe pagina ei de facebook mai multe apeluri pentru a-şi găsi fiul, iar marţi a potat un mesaj emoţionant: "În ciuda distanței și a durerii nu renunţ la nimic... în ciuda distanței, iubirea mea pentru tine fiul meu, rămâne uriaşă. pentru că tu ești cel care îmi face inima să trăiască. Să ştii că nimic nu mă va opri și voi lupta până la final. Te iubesc cu o iubire mult mai mare decât stelele. Îmi este dor de tine mult. #Beniamin #9 LUNI."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel