Bebeluș zâmbește cu puțin înainte ca mama lui să moară. FOTO VIRAL

Imaginea unui copil care zâmbește în timp ce doarme a devenit virală. 

Până aici, nimic ieșit din comun. Numai că această fotografie mărturisește mai mult drama decât bucuria. Imaginea a fost realizată cu câteva momente înainte ca mama copilului să moară. La doar 17 ani, Teegan Barnard s-a stins mult prea devreme.

Devastată, mama lui Teega, Abbie Hallawell, a decis să imortalizeze acest moment, astfel încât, în viitorul apropiat, micul Parker John Bernard să-l poată vedea. 

„A-l vedea pe Parker în brațele mamei sale, unde ar trebui să fie, a fost atât de important pentru mine. Ori de câte ori am ocazia, mă uit la ei doi. Acum că a dispărut, îl îmbrăcăm pe Parker cu jachete, cu poza mamei lui pe el.”, a dezvăluit Abbie, în vârstă de 35 de ani, teribil șocată de plecarea fiicei sale și care crede cu tărie că nu va mai fi niciodată la fel după acest episod.

Teegan a suferit complicații în timpul nașterii

Parker s-a născut sănătos, dar mama lui a suferit complicații, inclusiv sângerări care au precedat stopul cardiac. După primirea primului ajutor, medicii au constat că era în moarte cerebrală. Tânără mama a stat o lună în spital, înainte de a muri acasă. 

Parker este crescut acum de tatăl său, Leon Forster, și de bunica lui, Abbie, care regretă că fiica sa nu este acolo pentru a-și vedea copilul crescând, scrie santeplusmag

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel