Candidatura Dianei Șoșoacă, respinsă din nou. Decizia BEC

Foto: Inquam Photos / George Călin
Foto: Inquam Photos / George Călin

Biroul Electoral Central a decis să respingă candidatura Dianei Șoșoacă, pe al doilea dosar, cel depus sâmbătă noaptea. 

Biroul Electoral Central s-a reunit în jurul orei 18:00 pentru a analiza noul dosar de candidatură depus de Diana Șoșoacă, sâmbătă seară, la ora 23:50, după decizia CCR de a-i invalida candidatura.

Membrii BEC au decis să respingă noul dosar de candidatură, pe motiv că Diana Șoșoacă nu ar mai fi depus și semnăturile de susținere a candidaturii, relatează Antena 3. 

Duminică, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale, iar la ora 18,00, BEC va lua în discuţie această solicitare şi va da un răspuns, ceea ce s-a întâmplat deja, în jurul orei 20:00. 

"Constatând că, la data de 05.10.2024, ora 23,50, doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă a depus la BEC o propunere de candidatură pentru funcţia de preşedinte al României, înregistrată sub nr. 24CAN/BEC/P.R.2024/05.10.2024, fără a fi însoţită de listă de susţinători şi nici de un semn electoral, observând că propunerea de candidatură şi actele prevăzute la art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, depuse la data de 05.10.2024 sunt aceleaşi cu cele depuse iniţial, la data de 03.10.2024, şi înregistrate sub nr. 7CAN/BEC/P.R.2024/03.10.2024, fără a avea elemente de noutate", BEC precizează că a respins ca inadmisibilă solicitarea Dianei Iovanovici-Şoşoacă.

Decizia BEC, anticipată de Tudorel Toader

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, anticipase o astfel de decizie: 

"Sunt două soluții pe care Biroul Electoral Central le poate lua: să respingă sau să admită. Personal, cred că ar trebui să respingă. De ce? Decizia CCR nu e publicată, dar e pronunțată. Avem comunicatul oficial și BEC-ul știe că Instanța Constituțională a invalidat candidatura Dianei Șoșoacă. Vreau să vă spun că autoritățile țin cont de deciziile de admitere publicate de Curtea Constituțională, chiar și atunci când ele nu au fost publicate. Vă dau exemple: președintele Băsescu a promulgat o lege doar pe un simplu comunicat că Instanța Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate. A promulgat, s-a publicat în Monitorul Oficial, iar legea a intrat în vigoare. 

Unul dintre dosarele de candidatură s-a consumat. Nu contează că decizia nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Se va publica și deja produce efecte. Să spunem de exemplu, că BEC-ul ar admite, deși eu nu cred că o va face, la Curtea Constutițională se va întâmpla același lucru: îi va respinge candidatura. Nu se poate de ieri și până astăzi să se schimbe situația de fapt privind statutul unui candidat," a spus Tudorel Toader înainte de decizia CCR, la Antena 3. 

Mai mulți protestatari sunt deja prezenți la Biroul Electoral Central. Susținătorii Dianei Șoșoacă, mulți membri ai partidului SOS România, au mărșăluit prin oraș, într-un protest care a început în Piața Constituției. În cele din urmă, manifestanții au ajuns la sediul Biroului Electoral Central. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel