Publicitate
Se știe că Gigi Becali este un om căruia îi place să se distreze. A demonstrat-o la nunta lui Cristi Chivu și la nunta lui Cristi Borcea, unde a rupt ringul de dans cu mișcările sale.
Becali nu a stat locului nici la nunta nepotului său, Valentin Becali. Spectacolul a început după ce televiziunile prezente la eveniment au plecat. Mai precis, în jurul orei 02:00, Becali a cucerit ringul de dans. Alături de el a fost vărul său, Giovani Becali, care a dansat până la epuizare. Bandul lui Geambasu și formația lui Pindu i-au făcut pe cei doi să se miște până la epuizare. După ce a obosit, Gigi a "arestat" microfonul și a cântat o oră și jumătate încontinuu, sub atenta supraveghere a lui Giovani. La ora 06.00, obosit, șeful Stelei a plecat acasă, nu înainte să le aminteasca invitaților de la nuntă să meargă la vot când se vor trezi. Marele eveniment din viața fiului lui Virgil Becali s-a încheiat în jurul orei 08.00, toți cei prezenți spunând că nunta a fost o reușită. Valentin și Victoria Becali vor pleca în luna de miere într-un loc exotic. Cei doi miri se vor relaxa timp de o săptămână în Caraibe. Imediat după nuntă, nepotul lui Gigi i-a făcut surpriza soției sale și a anunțat-o care va fi destinația pentru luna de miere. Valentin și Victoria vor să-l facă bunic pe Virgil Becali cât mai curând.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu