Becali, derapaj xenofob, în direct: Ai origini ungurești?!

George Becali a fost extrem de dezamăgit după victoria FCSB-ului cu Viitorul, 2-1. 

Finanțatorul steliștilor a avut mai multe intervenții telefonice la emisiunile de sport în care a criticat jocul echipei sale.

„Nici CFR nu a jucat, nici Craiova nu prea a jucat, dar nu mai știu ce înseamnă fotbalul, pur și simplu nu mai pot să comentez. Mulțumesc lui Dumnezeu că am câștigat, știam că o să câștigăm, fiind Ziua Crucii.

Dan Petrescu înjură pe toată lumea dacă nu câștigă și nu ia campionatul. Dar la golul 2 al lui CFR cu Iași a fost fault în atac, vine Culio și-l doborară pe fundașul central. Nu-ți dăm degeaba campionatul, băi Dan Petrescu, chiar dacă înjuri de morți și de familii. Chiar dacă tu înjuri, vei fi trimis în tribună. Vei lua 3-4 etape de suspendare și nu o să-i mai înjuri", a declarat Becali, la Digi Sport, informează GSP.

Apoi, într-un derapaj xenofob, Becali l-a atacat pe jurnalistul Decebal Rădulescu, pe care l-a acuzat că simpatizează cu CFR Cluj.

Dialog xenofob

Iată dialogul care a urmat, potrivit jurnaliștilor de la GSP:

Gigi Becali: "Domnule Rădulescu, aveți origini ungurești? Că prea spuneți unele lucruri..."

Decebal Rădulescu: "Nu, nu am origini ungurești. Sunt muscelean din Câmpulung"

G.B. "De asta am întrebat dacă ai origini de unguri. Prea ești împotriva Stelei. Ești împotriva mea și a Stelei. Mai lăsați răutățile ăstea. N-a fost nicio tentativă de furt la CFR - Poli Iași. Nu ne mai certa, domnule!"

D.R: "V-am lăudat de fiecare dată când am crezut că aveți dreptate! Asta nu înseamnă că aveți dreptate mereu, acum nu aveți. În plus, ați băgat niște bani în echipă și nu se vede acest lucru"

G.B. "Am băgat bani, dar nu de la mine. Dumnezeu mi-a dat înțelepciune, ce jucători să iau și cum să fac să câștig milioane din fotbal. Dumnezeu m-a învățat cum să fac fotbal, în timp ce toată lumea e în faliment, în insolvență sau desființată. Țin cu mine Sfânta Crunce oriunde m-aș duce. Man și alții vor valora milioane. Eu nu am păcatul războiului. De ce să fii împotriva Stelei atât de mult? De ce să fii cu ungurii? Ungurii nu pot câștiga campionatul în anul centenar".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel