Becali, după FCSB - CFR Cluj: Trebuie să iau campionatul. Știi de ce? - Video

Gigi Becali s-a declarat mulțumit de rezultatul partidei dintre FCSB și CFR Cluj, disputat pe Arena Națională, având în vedere că echipa sa a egalat la ultima fază, scor final 3-3. Finanțatorul FCSB a precizat de ce vrea în continuare să ia campionatul.

Publicitate

'Sunt mulțumit și de rezultat. Când marchezi și egalezi în ultimul minut, ești mulțumit. Ești la mâna ta, sunt mulțumit. Și golurile lor... Au dat cu spatele, cu nu știu ce', a declarat Gigi Becali, după meci.

Becali a transmis că Toni Petrea este cel care a făcut schimbările

'Nu vreau să mă întrebați. A făcut antrenorul schimbările și asta e. Dacă merge echipa, avem 10-15 victorii, cum să mă bag? El face schimbările, nu eu. El face schimbările dacă merge echipa. Am discutat de două ori, înainte de meci, mi-a zis echipa, mi-a zis că nu avem fundașii laterali, i-am zis 'joacă cum vrei'. Echipa se știe, n-avem ce. Mi-a zis c-o să joace fără Vinicius, c-a venit mai târziu.

I-am zis 'joacă, mă, ce vrei și lasă-mă'. Dacă antrenorul a văzut că nu face față Keșeru, l-a schimbat. Atât timp cât ești încă în cărți, ești mulțumit', a declarat Gigi Becali.

VEZI ȘI: Gigi Becali, gest exemplar în curtea unei mănăstiri. Și-a dat haina de pe el unui om al străzii cu dizabilități / Video

Gigi Becali a făcut calculele pentru titlu

Gigi Becali a recunoscut că FCSB are șanse mici să câștige campionatul, dar a precizat că, dacă echipa va lua titlul în Liga 1, va merge și în grupele Champions League.

'Normal că vreau campionatul. Dacă vreau bani mulți, trebuie să iau campionatul. De ce? 40 de milioane din Liga Campionilor. Dacă luăm campionatul, mergem în grupe. Știi de ce? Pentru că jucătorii ăștia ai noștri, în afara de fundașii centrali, se bat cu oricine.

La campionat, având în vedere că echipele sunt foarte slabe, sunt șanse mici. Dar noi jocurile tari le-am jucat, CFR le are de jucat. CFR n-a mai făcut pressing în a doua repriză, că jucătorii au o vârstă mai mare. Să zicem că e echilibrat, dar CFR are șanse mai mari, e echipă puternică', a mai spus Gigi Becali, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.

VEZI ȘI EXCLUSIV FCSB - CFR CLUJ. Imaginile de pe Arena Națională au arătat ca în vremurile bune, când nu era pandemie / video

FCSB a smuls in extremis egalul în derby-ul cu CFR Cluj, încheiat cu scorul de 3-3 (1-2), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a 22-a a Ligii I de fotbal. Campioana, care venea după nouă victorii consecutive fără gol primit, a fost egalată la ultima fază a meciului (90+3), când Iulian Cristea a câştigat duelul aerian cu Mike Cestor, abia intrat, şi Alex Chipciu, la centrarea lui Valentin Gheorghe.

FC FCSB - FC CFR 1907 Cluj-Napoca 3-3 (1-2), Arena Naţională - Bucureşti
Au marcat: Octavian Popescu (24), Valentin Gheorghe (71), Iulian Cristea (90+3), respectiv Gabriel Debeljuh (36, 40), Alexandru Chipciu (77).


Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Daniel Mitruţi (Craiova); arbitru de rezervă: Sorin Costreie (Buftea/Ilfov)
Observatori: Aron Huzu (Sibiu) - CCA, Mircea Călin (Bucureşti) - LPF.

VIDEO

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel