FCSB a bifat al șaselea succes sub comanda lui Edi Iordănescu. Roș-albaștrii au urcat până pe locul 2 în clasament, la 6 puncte în urma CFR-ului, după 12 etape în Liga 1. Cu toate acestea, Gheorghe Becali are un mesaj pentru antrenor.
Publicitate
'E foarte bine că Edi câștigă meciurile, dar nu e suficient. Eu i-am spus și lui treaba asta. Dacă nu joacă echipa, degeaba. Eu vreau ca FCSB să marcheze și să aibă posesia. Deocamdată, mâna lui Edi nu s-a văzut, dar o să vedem peste câteva luni. El, săracul, nu a avut un jucător pe nume Florin Tănase. Când intră Tănase în teren e altceva, el este cheia FCSB-ului. Nu i-a avut nici pe Coman, nici pe Octavian Popescu', a declarat Gigi Becali, la Realitatea Sportivă.
CITEȘTE ȘI Gigi Becali oferă GRATUIT statului român Arbidol și Ivermectină. Cadou la toată țara
Spre deosebire de foștii antrenori de la FCSB, Edi Iordănescu a declarat cum l-a făcut pe Gigi Becali să îi dea libertate totală la echipă. Antrenorul a menționat că a abordat diferit relația cu patronul încă de la început.
'În primul rând, cred că avem o comunicare bună și cred că înțelegerea inițială, faptul că fiecare parte a spus ce-și dorește exact, în ce este dispusă să se angreneze și în ce nu, a clarificat lucrurile. Nu vreau să vorbesc despre trecut, despre colegii mei, siguri că de-a lungul timpului au fost antrenori buni și foarte buni la echipă, dar acum vorbim de o altă abordare.', a spus Edi Iordănescu.
'Fiecare tehnician are filosofia lui. Eu am spus de când am venit că nu pot să schimb lucrurile de pe o zi pe alta. E nevoie de timp, de muncă, de foarte multă repetiție. Doar așa poți crea repere, automatisme, o altă mentalitate, mai competitivă, doar așa echipa poate să învețe și cum să gestioneze momente', a declarat Edi Iordănescu la Realitatea Plus.
Amintim faptul că Gheorghe Becali a anunțat, în luna august, să lase FCSB pe mâna noului antrenor principal Edi Iordănescu și să nu se mai implice la echipă.
Deși spunea că va ocupa funcția de 'general manager' mult timp, Becali a subliniat că eșecul cu Rapid, de pe Arena Națională, a fost picătura care a umplut paharul. Atunci a decis să angajeze un antrenor experimentat, căruia să îi lase mână liberă.
'Nu mai vorbesc de fotbal. Știi de ce? Mă obișnuiesc așa și dacă mă obișnuiesc așa, mai spun încă ceva. Când se vor face vânzări de jucători, să mă sunați. În rest, nu vreau. Vreau să scap de idolatrie și slavă deșartă. Eu eram omul care vorbea în fiecare zi la televizor. Eu făceam, eu dregeam, eu mă pricepeam la fotbal, am greșit. Gata, nu mai vreau, vreau să șterg greșeală.', a spus Becali.
'Am stat și m-am gândit ce fac. Până la urmă, Dumnezeu ce a făcut? Vei mânca atâtea bătăi până când vei pune un antrenor acolo și să-ți vezi de treaba ta, să nu mai vorbești la televizor. Și m-a bătut Rapidul! Dacă m-a bătut Rapidul din Divizia B?
Înseamnă că e în neregulă ceva, Dumnezeu mi-a dat bătaie. Aia n-a fost bătaie, a fost autogol. Atunci am zis că e ceva în neregulă, Dumnezeu mă pedepsește', a declarat Gigi Becali, la Digi Sport. Citește știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu