Pe Gigi Becali îl ajung regretele după înfrângerea cu Dinamo care a relansat campionatul. Patronul stelei a nominalizat și jucătorul pe care îl regretă cel mai mult.
Lui Gigi Becali îi pare rău că a acceptat oferta celor de la Reading pentru Adi Popa. Latifundiarul spune că dacă Adi Popa mai făcea parte din lotul Stelei, echipa era deja campioană.
"Unii nu au valoare de Steaua şi de Champions League, atât pot ei. Nu vreau să îi numesc. Nouă ne trebuie un mijlocaş stânga şi un mijlocaş dreapta. Trebuie să avem jucători de valoare.
Dacă îl aveam pe Popa, eram campioni. Enache aleargă mult, dar degeaba. Nu are tehnică.
Ne trebuie de un mijlocaş stânga, ca Tănase să joace în centru. El tot cade şi tot cere fault.
Avem nevoie şi de doi mijlocaşi centrali. Dacă se accidentează Pintilii, nu mai avem mijloc. Şi mai cumpăr şi doi fundaşi centrali. Voi transfera 6 jucători de valoare", a declarat Becali.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu