Gigi Becali riscă să petreacă ani grei în spatele gratiilor, după ce DIICOT Iași a început să ancheteze un dosar în care omul de afaceri este bănuit de spălare de bani și organizarea unui grup infracțional.
Chiar de la sfârșitul lunii octombrie, dosarul a intrat pe mâna procurorilor de la DIICOT Iasi, iar primele date despre anchetă arată că există suspiciunea că Becali a prejudiciat statul cu câteva milioane de euro.
Alături de latifundiarul din Pipera, alte câteva zeci de persoane sunt cercetate de procurori ca fiind părți ale reţelei. Dacă va fi găsit vinovat, afaceristul riscă, potrivit Codului Penal, 15 ani de închisoare, scrie Fanatik.
Potrivit surse amintite anterior, una dintre metodele folosite de Gigi Becali pentru spălarea de bani ar fi fost creditarea fictivă a unor firme. După ce recurgea la această acțiune, acesta solicita înapoi și obținea respectivele sume de bani. Una dintre filierele de spălare de bani era Avicola Iași – Steaua București. De precizat că acesta pare a fi cel mai periculos dosar al latifundiarului. Acest dosar a ajuns la DIICOT pe 31 octombrie 2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News